Intricacies

Murafa s-a mutat!

2008-02-16T05:25:00.003-05:00

Promisesem de foarte multa vreme inaugurarea noii pagini personale. Ea a aparut cu multe luni intarziere, pentru ca experienta Statelor Unite si alte experiente personale au lasat mult dezechilibru in viata mea. Acum ca mi-am regasit pe deplin linistea, increderea, entuziasmul si motivatia atat pe plan personal, cat si pe plan profesional. Asa ca ma puteti regasi la www.corinamurafa.wordpress.com... deocamdata e numai un blog, dar cat de curand va fi transferat pe domeniu personal si customizat sa arate foarte trendy si profi. Do enjoy!

I had promised a long time ago to launch a new personal webpage. It is finally online, at www.corinamurafa.wordpress.com. The huge delay is due to a lot of things that went on my life, from personal to professional deliberations and hesitations. Now I'm more motivated, enthusiastic and self-confident than ever, so please join me at www.corinamurafa.wordpress.com. Posts will be both in Romanian and English, so that all my friends and connections can read about my thoughts on politics, youth, ORICUM, European Union and above all education.

PUNCT (SI VIRGULA)

2007-06-29T16:17:00.000-05:00

Acesta este ultimul post publicat pe "Intricacies"... Am incheiat pentru ceva vreme o etapa foarte importanta a vietii mele, o etapa care a fost la un moment cuprinsa si in acest blog. Vezi poze cu trandafiri si alte lucruri frumoase. Pe alocuri acest blog a fost mai personal decat mi-as fi dorit sa fie, astfel incat anumite chestiuni importante din viata mea personala s-au reflectat si in aceste pagini. Reintoarsa in tara, fericita ca in sfarsit am ocazia sa fac ceva in Romania si pentru Romania, am planuri profesionale marete, si viziunile mele de salvare a lumii "pe bucatele" sunt tot mai grandioase. Astfel, voi incepe in curand ceea ce conspiram de mult, si anume pregatirea unei pagini personale "Corina Murafa", ce va fi lansata la toamna, impreuna cu un nou blog, mult mai profesional si mult mai de anvergura. Daca vreunul din prietenii mei - intamplator si cititori fideli ai "Intricacies" - va avea curiozitati legate de viata mea personala, cu tumulturile si zambetele ei, adresa mea de email ramane corina punct murafa at googlemail punct com, si vara aceasta voi fi destul de des prin tara. Pana in septembrie, dragii mei, lecturi placute si hidratare maxima pe timp de canicula!

back in town

2007-06-24T19:14:00.001-05:00

... dupa un accident de masina (raniri usoare, dar nimic foarte grav, cu exceptia multor nervi si a unei masini facute zob), multa dezamagire de romani si romanisme, si un colt de mare albastra. revin cu comentarii despre romani si romanisme pe maine.

Lucruri frumoase

2007-06-20T02:48:00.000-05:00

Si daca unele organizatii nu au altceva mai bun de facut decat sa trimita comunicate de presa ofensatoare, iata ca altele fac lucruri extraordinare.

Primul pe lista e ultimul proiect al Asociatiei "Salvati Dunarea si Delta", o tabara de curatenie care va incerca, timp de o luna, sa adune gunoaiele din delta - iar la sfarsit chiar va manufactura un obiect artistic din multele deseuri stranse in urma campaniei :). Daca vrei sa strigi "Moarte PET-ului", atunci intra pe www.tabaradecuratenie.ro si inscrie-te ca voluntar in proiect!

Si vroiam sa va povestesc mai de mult de "Right To Play", un ONG international care foloseste sporturile si joaca pentru a contribui la dezvoltarea copiilor din zonele dezavantajate ale lumii. O multime de atleti si sportivi celebri sunt ambasadori "Right to Play" - din pacate deocamdata, nici unul din Romania. Asociatia are proiecte in peste 20 de tari, ajutand copiii dezavantajati (refugiati, copii-soldat, copii abandonati, etc.) sa se bucure de ceea ce orice copil ar trebui sa aiba garantat: dreptul la joaca. Mai mult, proiectele "Right to Play" au imbunatatit extraordinar comunitatile locale si au oferit miilor de copii beneficiari ai actiunilor lor cunostinte si abilitati in arii diverse - de la cunostinte despre sanatate pana la educatie primara si educatie pentru pace. Sandra - delegatul de tineret al Olandei la Natiunile Unite - organizeaza acum un proiect in parteneriat cu Right to Play, prin care tinerii olandezi sa se implice ca voluntari directi in Jambo Tanzania, un proiect care va aduce zambetele pe fetele multor copiii din Tanzania. Sper ca si viitorii delegati de tineret ai Romaniei la Natiunile Unite sa se gandeasca la proiecte asemanatoare, fie in zonele dezavantajate din Romania, fie in zonele in care incepe sa se indrepte politica de cooperare pentru dezvoltare a Romaniei.

Felicitari echipei!

2007-06-20T02:35:00.000-05:00

Zilele trecute, proiectul "Youth Delegate la Natiunile Unite" a fost atacat printr-un comunicat de presa care punea la indoiala felul in care proiectul a fost conceput si felul in care el s-a desfasurat pana acum. Nu vreau sa repet intreaga poveste aici... cert este ca un text foarte agresiv, nedrept si nejustificat a atacat un proiect demn de toata lauda, proiect din care fac si eu parte. Va recomand sa cititi stirea postata in acest sens pe site-ul proiectului "Youth Delegate la Natiunile Unite", si mai ales dreptul la replica dat de ORICUM, in care este expusa si pozitia mea.

Postul asta se vrea a fi un "multumesc" mare de tot adresat echipei care contribuie la acest proiect. Andreea, felicitari pentru gestionarea situatiei, Cosmin & Ina - felicitari pentru comunicarea prompta si profesionista, Roxana - felicitari pentru "keeping a clear head" tot timpul. Multumesc mult de tot tuturor! Cu o astfel de echipa minunata in spate si cu parteneri pe masura (vezi-i pe toti pe site!), sunt convinsa ca participarea tinerilor in luarea deciziilor - ceea ce proiectul "Youth Delegate" promoveaza - va deveni o traditie solida si in Romania!

Indivizi, gasti, retele si prieteni

2007-06-18T02:29:00.001-05:00

Daca m-as fi intors alta data in tara si as fi privit la ce se intampla in jurul meu, mi-ar fi fost dor de "vechea gasca". "Gasca de la bloc, nu mai e deloc...". Ma rog, nu chiar gasca de la bloc, dar grup de prieteni/ retea sociala semi-inchisa/gasca/ etc. Am iesit ieri in oras cu Diana si cu Olivia - si ele plecate un an in State cu aceiasi bursa - si am constatat ca America ne-a schimbat. Ne-a individualizat. [***]

Cand coordonatorii programului nostru incercau sa ne pregateasca pentru socul cultural pe care urma sa il experimentam in State, ne spuneau ca americanii sunt mult mai individualisti decat sud-est europenii. Ca pentru noi conteaza mult mai mult sentimentul de apartanenta (la grup in sens restrans, ori la comunitate), pe cand americanii cauta in primul rand implinirea individuala. Si de aceea fiecare student apartine mai multor microcomunitati, avand prieteni imprastiati ici si colo in trei directii diferite.

Cu Olivia si Diana am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne diversificam cercurile de prieteni. Ca vrem sa cunoastem noi oameni, ca vrem sa intretaiem cercurile de prieteni, ca nu mai avem "o gasca", dar ca nu regretam asta. Pentru ca e mai important sa experimentezi diversitatea decat sa traiesti sentimentul de comunitate. Romanii, din pacate, nu au acel exercitiu al socializarii (pe care o priveam la inceput ca fortata) pe care il au americanii. Nu organizeaza "socials", nu se chinuie sa cunoasca mai multi oameni, sa faca networking (nu neaparat in scopuri profesionale), sa depaseasca granitele celor n prieteni ramasi din liceu/ facultate. Ne intrebam: "Unde naibii sa cunoastem oameni noi?". In cluburi? Nu prea. La scoala? Nu prea. La locul de munca? Care loc de munca, ca deocamdata ne invartim in cam acelasi anturaj profesional. De ramas cu dileme, tot am ramas, dar macar ne-am dat seama de o alta diferenta culturala intre felul nostru nativ de-al fi si felul in care ne-a antrenat experienta americana sa fim.

PS: Marea fata galbena din imagine e de aici, si il reprezinta pe "social networking addict" :)

Coronita - simbol pentru ce?

2007-06-14T08:00:00.000-05:00

Ce interesant... chiar cand puneam in discutie ratiunea de-a fi a sistemului educational romanesc care pune mare accent pe competivitate si mai ales pe competitie intre elevi, apare si in EVZ o dezbatere interesanta. Sa avem sau sa n-avem coronite la scoala? Pentru cei care nu stiu, de ceva vreme coronitele au fost eliminate si acum se pare ca sunt pe cale sa fie reintroduse, conform acestui articol.

Prietenii mei stiu ca am fost copil cu 10 pe linie si coronite in fiecare an. Mandria familiei, puse cu sfintenie la uscat an de an... Si totusi nu sunt de acord cu coronitele. Eu personal ma bucuram mult mai mult de cartile pe care le primeam... si am avut noroc sa primesc carti faine. Coronitele mi se pare ca perpetueaza un spirit de rivalitate nejustificat, cand toti copiii sunt diferiti si cand e mult mai valoros ca ei sa isi dezvolte talente si aptitudini, nu sa se chinuiasca sa obtina note mari la toate materiile ca sa ia coronita. Eu nu m-am chinuit... dar recunosc ca as fi ajuns mult mai departe daca nu ar fi existat mereu asupra mea presiunea de a lua coronita, de a fi buna si la mate, si la fizica, si la sport. Pentru ca as fi avut mai mult timp de reflectie in domeniile care ma interesau ... si cu ajutorul carora am ajuns sa-mi construiesc un rost.

PS: Poza e la misto... dar v-ati prins cu siguranta de asta :)

The Voice of a Generation :)

2007-06-13T15:43:00.000-05:00

M-am intors in Romania de o saptamana si e vara. Si totusi sunt mai stresata si mai ocupata decat am fost la New York intr-un semestru cumulat. Am stat bine sa inteleg de unde atat stres, de unde atata hiperactivitate? Razvan spunea ieri ca suntem o generatia hiperactiva. Marco imi spunea ca a observat ca oamenii din Sud-Estul Europei sunt hipercompetitivi. Am inceput sa ma intreb de ce stau lucrurile asa.[***]

Cred ca de vina este faptul ca in Romania inca nu exista normalitate institutionala. In State stiam prea bine ce reguli are jocul si jucam dupa ele. Stiam ca daca am o problema, scriu un mail si sunt imediat indrumata spre persoana care ma poate ajuta. Stiam ca exista cerinte si exigente, insa ele erau binecunoscute de la inceput si valabile pentru toti jucatorii jocului. Munceam mult, dar ma bucuram de previzibilitate. Nu aveam insomnii. De cand am ajuns in Romania, am inceput sa lucrez la un proiect la care tin mult, si care implica colaborarea cu multe institutii. Mi se pare ca joc un joc nedrept. In care unii participanti-prieteni joaca dupa niste reguli, iar participantii-simpli-participanti dupa altele. In care adresele de email par sa nu functioneze asa cum obisnuiesc sa o faca dincolo de ocean. In Romania trebuie sa fii inventiv. Prea inventiv. In absenta unui cadru institutional adecvat, cu reguli universal valabile si care sa acopere o intreaga plaja de situatii si evenimente neasteptate, trebuie sa fii inventiv. Incerc sa adorm si nu pot. Pentru ca imi vin in minte noi idei de cum sa obtin o bucatica dintr-o finantare, de cum sa acopar o bucatica dintr-un buget, de cum sa formulez un parteneriat, si tot asa. Nu functionez dupa reguli si nu prea functionez bine.

Si asa a fost intotdeauna. De-aici hiperactivitatea si hipercompetitivitatea, care ma caracterizeaza nu numai pe mine, ci pe multi dintre colegii si prietenii mei. Pentru ca a trebuit sa fim simultan studenti, o-en-gisti, producatori de bani, urmaritori de vise si de pasiuni, si asa mai departe. Pentru ca a trebuit mereu sa facem reguli noi si sa evitam reguli vechi si proaste. Pentru ca a trebuit sa ajungem intr-un acelasi punct X in care se poate ajunge prin urmarea unui traseu dinainte stabilit pe ocolite, tragand tare, reinventand roata. Pentru ca am urmarit mereu burse in afara si alte realizari profesionale. Pentru ca nu ne-am permis, de exemplu, sa ne facem studiile la o institutie buna de invatamant, implicit la o institutie de invatamant din strainatate. Pentru ca abia acum in Romania aud din ce in ce mai multi tineri ca isi permit un masterat in strainatate printr-un imprumut, prin resurse proprii, prin ceva bani de la parinti, fara sa trebuiasca sa faca fata unei concurente acerbe pentru un numar extrem de mic de burse. Am fost (si suntem) un numar mic de oameni - am ajuns sa ma intalnesc la conferinte in 2007, cu oameni cunoscuti la conferinte in celalalt capat de lume in 2005 - hiperactivi, hipercompetitivi, si prea stresati pentru varsta noastra. Si totusi suntem o generatie care a reusit sa creeze ceva frumos in Romania si care - am incredere - poate sa instaureze normalitatea institutionala intr-o zi.

Cultura de noapte

2007-06-13T01:20:00.001-05:00

Eveniment foarte, foarte dragalas in Bucuresti. In noapte de 22 spre 23 iunie are loc "Noaptea Institutelor Culturale", in care vreo 10 centre culturale din Bucuresti (evident, si ICR-ul e pe baricade) isi vor deschide portile pana la 6 dimineata. Mai multe detalii aici. Cu proiectii de filme, dezbateri despre educatie, concursuri de poezie, si concerte de jazz. Cred ca voi da o fuga pe la ICR (la un film de Radu Jude, si la un concert de jazz) si pe la Institutul Cervantes (la niste filme spaniole noi). Si poate sa o vad pe Miruna la Institutul Francez. Daca in ultima vreme nu vad decat Prepelitei colt cu Suvenir (prietenii stiu!), cam e cazul sa ma reintegrez in peisajul cultural bucurestean, nu?

Youth Delegate la Natiunile Unite

2007-06-12T02:31:00.000-05:00

Si uite-asa se naste traditia institutionala. Daca esti interesat de politici de tineret, de dezvoltare internationala si de Natiunile Unite (si indeplinesti o groaza de alte criterii brain-based), atunci concureaza pentru a deveni urmatorul delegat de tineret al Romaniei la Natiunile Unite. O initiativa ORICUM, in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe si Autoritatea Nationala pentru Tineret, plus alti reprezentanti ai societatii civile care au fost de acord sa se alature proiectului, ca membri ai juriului. Informatii aici! Si un post fain pe blog-ul evenimentului aici.

Bine ai venit!

2007-06-10T15:31:00.000-05:00

Veneam azi spre casa de la o scurta si placuta intalnire, si ascultam muzica. Molatec si visator, "Clandestino" de la Mano Chao. Aproape ca ignoram faptul ca afara ploua cu soare, in picuri mici, reci si infuriati. Iesisem din metrou si faceam primii pasi "in cartier". Treceam pe langa un parculet mic si deprimant, cand o masina de pe carosabil incepe sa ma claxoneze foarte insistent. "Nesimtire sau poate au nevoie de vreo indicatie", imi spun. Imi dau castile jos, si cel care statea in dreapta soferului intinde o mana pe geam, spre mine: "Uita-te-n stanga". Cel mai frumos si mai lung curcubeu vazut vreodata taia cerul in doua. Am ras si i-am multumit pentru cea mai frumoasa primire de care am avut parte de cand m-am intors in tara. :)

P.S: Poza nu e facuta de mine (are sursa trecuta pe ea), dar am simtit nevoia sa includ niste culoare in peisaj :)

Capcaunul legalist

2007-06-10T15:15:00.000-05:00

Niste prieteni si colegi (nu spun cine) imi povesteau cum au avut la un moment dat o idee foarte originala de a organiza un eveniment de divertisment nemaivazut in Romania. Au redactat ei cu lux de amanunt detaliile evenimentului si s-au dus in cautare de sponsori. Au ajuns la o mare companie (nu spun cine, insa gura targului spune ca este brand-ul cu cea mai mare notorietate atat pe plan local, cat si pe plan global) si le-au prezentat proiectul. [***]

Compania nu a zis nici da, nici ba, si o perioada au tot amanat incheierea vreunui parteneriat, in final anuland "deal-ul". Suprize, suprize, insa. La cateva luni dupa respectivele discutii, compania cu pricina anunta cu surle si trambite organizarea unui eveniment de divertisment identic - ca locatie, format, concept, identitate.

Vina cui sa fie? Moral fara indoiala compania este vinovata. Legal, nu poate fi trasa la raspundere pentru ca prietenii mei - si aici ar fi vina lor - nu si-au inregistrat ideea/ planul de proiect la Oficiul de Inventii Si Marci. Pe de alta parte, am inteles ca furtul ideilor e la moda in Romania. De ce? Pentru ca suntem o societate bazata pe intelegeri tacite si pe compromisuri. Nu suntem o societate legalista. Nu avem mania contractelor si a avocatilor.

Tin minte ca, in prima mea saptamana de stat in SUA, am semnat mai multe hartii decat am semnat toata viata mea. De la intelegere cu administratorul caminului, pana la intelegere cu colega de camera. Mi s-a explicat ulterior ca americanii nu sunt suficient de rafinati ca popor pentru a-si rezolva conflictele prin negociere, prin intelegeri tacite, prin cuvinte de onoare si alte cele. Pentru ei, contractul (si, prin extensia, "Hartoaga" in genere) este sfant. M-am gandit ca asta s-ar putea datora si faptului ca noi, europenii, avem in spate cateva mii de ani de civilizatie si de exercitiu social, pe cand americanii au avut de construit o societate in cateva sute de ani. Si au fost nevoiti sa o faca functionala si eficienta.

Nu stiu de ce, dar intr-o lume in care resursele sunt limitate (si ideile la fel), astfel incat multi vor sa roada putine oase, parca imi vine si mie sa imbratisez primitivismul american si sa devin un soi de capcaun legalist, care sa vrea sa aiba totul stipulat in scris, sub semnatura. America m-a cam contaminat.

Romania e un ziar de scandal

2007-06-08T02:08:00.000-05:00

Ieri ma revoltam ca pe prima pagina a mult-cititului cotidian "Libertatea", una din stiri spunea ca ministrul educatiei cauta infiintarea unei comisii "care sa gaseasca mijloace legale" (deja suna usor ilegal, dar asta e partea a doua) ca sa o dea afara pe Corina Vasile, profa care a avut o relatie cu un elev. Intr-adevar, acesta era marele subiect al educatiei romanesti care trebuie reflectat in presa... marea dilema, subiectul numarul 1 pe agenda publica. John tot timpul spune ca asta se datoreaza faptului ca presa e comerciala, si ca trebuie sa vanda. Eu nu inteleg cum de toate ziarele de la noi par tabloide, iar in afara exista ziare bune si cu articole de substanta, care totusi vand.[***]

Exemplu din presa de azi. Pe Hotnews - pentru care oricum am ceva mai mult respect decat pentru presa traditionala - apare un articol despre eliberarea lui Paris Hilton. O poza frumusica, consemnarea faptului, si citate din avocatul victimei. Asta e articol? Hai frate... In Der Spiegel apare un articol pe aceiasi tema, cu documentarea solida a tuturor "problemelor" din spatele faptelor. Cum s-au sesizat grupurile de aparare a drepturilor omului din SUA si procurorii ca eliberarea nu e conforma cu standardele de impartialitate in administrarea justitiei, cum creeaza un precedent periculos, cum perpetueaza un sistem al penitenciarelor "cu doua clase" (o problema serioasa si la noi, dar despre care presa nu are timp sa scrie).

Concluzia mea este ca presa ar putea face mult mai multe ca sa devina presa de calitate... ca sa ridice un pic nivelul publicului, sa educe... si toate astea fara sa intre in faliment si fara sa inceteze sa devina presa comerciala. Doar ca "romanii e comozi..."

Evadare din lumea reala

2007-06-06T06:49:00.000-05:00

Tacerea cea mai tacuta (albumul complet la sfarsit de post)

In cateva zile extraordinare, am vizitat Norvegia. De fapt, am pornit cu Alex din Kiruna (un orasel extrem de trist, undeva dincolo de Cercul Polar, arid si provincial) spre un taram desprins din povesti: insulele Lofoten, in Norvegia.[***]

Am calatorit de la Kiruna la Narvik (un fel de omolog norvegian al Kirunei, insa mult mai dezvoltat) cu un tren care circula pe deasupra unor fiorduri cu apa mai albastra decat orice albastru imaginabil. Cu fusul orar am stat destul de de prost – ma trezeam zilnic pe la 4, bineinteles si pentru ca nu exista nici geana de intuneric, ci numai zi polara, inclusiv cu soarele rasarind la miezul noptii – astfel incat de la Kiruna la Svolvaer (centrul comercial al Lofoten-ului) mai mult am dormit intr-un speed boat care a gonit printre insulite si fiorduri. Incet, incepeam sa ma desprind de realitate. Culorile deveneau usor suprareale in lumina soarelui care nu apune niciodata (fotografiile depun marturie), iar linistea care ma inconjura era o liniste pe care nu o mai traisem/ auzisem/ mirosisem vreodata. In Svolvaer am dormit intr-un sjohus, un fel de casa mare in care pescarii isi depozitau odinioara capturile de cod (Lofoten fiind cel mai mare exportator de cod din lume, o indeletnicire care a propulsat de secole economia locala; ca anecdota, pestele uscat pe care il gaseai agatat cu tonele pe un fel de uscatoare gigantice de la marginea drumului este exportat in Italia si Spania ca delicatesa culinara, iar capetele in Nigeria, unde sunt componenta de baza intr-o mancare traditionala vest-africana). Asa cum pozele marturisesc, una bucata sticla de Smirnoff (cumparata la preturi non-prohibitive de pe aeroport din Londra, in Scandinavia orice fel de alcool fiind monopol de stat si ridicol de scump) ne-a fost prietena buna ☺. Desi soarele nu apunea, afara se lasa destul de frig.

In cadrul aceleiasi lungi zi – timpul are alte coordonate intr-un colt de lume total izolat de orice urma de poluare, aglomerare urbana, McDonalds, si zgomot de oras (faci cam 48 de ore cu trenul si cu barca pana in prima capitala europeana) – am inchiriat o masina si ne-am indreptat spre A (e “A” cu un cerculet deasupra, ceea ce se citeste “O” in norvegiana), ultima insula din arhipelag, acolo unde se termina drumul european E10 (oficial declarat – si validat de mine – ca fiind cel mai frumos drum din Europa).

E greu de descries cat de frumos a putut fi drumul. Poate pozele sa spuna cate ceva din ce inseamna sa iti bagi varfurile degetelor de la picioare in Oceanul Atlantic, inconiurat din spate de munti acoperiti de zapada, din lateral de paduri de brad, din fata de cascade de munte, din dreapta de fiorduri, si din stanga de casute de pescari. In A am stat intr-o cabana de pescari, ascultand pescarusii (detestabile fiinte – Hitchock a avut dreptate in “Pasarile”), si plimbandu-ne pe margini de lacuri cu cea mai transparenta, mai adanca si mai divers irizata apa pe care am vazut-o vreodata.

Dupa Trondheim in 2005 nu mai credeam sa ajung vreodata in Norvegia. Daramite dincolo de Trondheim. Nu visam sa ajung dincolo de Cercul Polar, nu visam sa vad ziua fara de sfarsit, nu visam multe. Ma intorc acasa pe jumatate relaxata, pe jumatate infiorata, dar fericita pentru ca am trait un an fabulos.

Click pe imagine pentru intreg albumul!

Basme norvegiene

Despre rusinea de a fi roman

2007-06-06T06:23:00.000-05:00

Niciodata nu am ascuns faptul ca sunt din Romania. Si am calatorit ceva. Romania mi-a dat o perspectiva destul de complexa asupra vietii si cred ca a fi roman implica destule avantaje. Vreau ca la un moment dat in viata sa lucrez in/pentru Romania, pentru societatea romaneasca. Se stiu toate astea. Cu toate acestea, e imposibil ca atunci cand esti in Europa de Vest sa nu iti fie rusine ca esti roman. Sa incepi sa vorbesti cu prietenii romani in germana sau in engleza, de teama sa nu fii perceput si judecat ca fiind roman. De ce? E simplu.[***]

Londra. Leicester Square (un fel de Piata Romana). Magazine cu suveniruri si turisti multi. Galagie. Singurele voci romanesti veneau dinspre un grup de barbati imbracati extrem de prost, cu jachete slinoase din piele, pantofi “Mike/Rike” sau mai stiu eu ce alte facaturi. “Haide frate sa mai stam pe aici la combinatie. Sa-mi bag p***! Ai vazut ce aparate aveau japonejii aia?!”. Gara din Stockholm. Ceva mai murdara decat in 2005. Parea si mai putin sigura. Singurul anunt in limba engleza, care nu exista acum doi ani, era “take care of your belongings and beware of pickpockets”. In fata mea, singurii oameni pe a caror fata statea scris “vagabond/ infractor” au inceput sa vorbeasca in romana. Si sa evalueze foarte expert valizele calatorilor care asteptau in gara. Nu m-am putut impiedica sa asociez anuntul din gara cu invazia de indivizi suspecti, cu totii vorbind romaneste, care misuna de data asta in gara centrala din Stockholm.

Nordul Norvegiei. Eram mult mai relaxata in privinta ghiozdanului pe care il caram dupa mine. Cu bani, aparate foto, laptop, carti de credit. Gluma intre mine si Alex – pe care nu ma pot abtine sa o privesc cu multa tristete – era: “Stai mai calma cu ghiozdanul; n-or fi ajuns compatriotii nostri pana aici”.

Inapoi in Stockholm. Tren dinspre Narvik. Pe scaunele din spatele meu aud niste voci care imi sunau familiar. Un barbat cu burta si tricou mulat cu sclipici, doua femei al caror par foarte brunet era vopsit blond auriu, si ale caror talii deloc subtirele erau marcate de curele aurii late de 2 cm. Vorbeau intr-o engleza cu accent sud-est european cu un suedez, spunandu-i ca vin de la munca din Narvik. Baiatul sustinea ca e cantaret, iar fetele nu stiu exact ce ocupatie aveau, Ii aud spunand ca sunt din Ungaria. Si ma linistesc. Eram sigura ca sunt romani. “Uite, dom’le, ce prejudecati am”. Incep sa vorbeasca intre ei intr-o limba ciudata. Intelegeam perfect unele cuvinte. Cuvinte romanesti. Mi-a luat 10 minute sa imi dau seama ca erau romani emigrati in Ungaria, care incercau sa vorbeasca maghiara, dar nu prea le reusea. Cand au pus manele la telefonul mobil, am inceput sa zambesc trista. In aceiasi nota, Diana imi spunea ca nu a plans cand a parasit Manhattan-ul si a trecut pe Queensboro Bridge spre aeroport, ci atunci cand statea la coada pentru imbarcarea pe avionul Munchen – Bucuresti, unde din telefonul unui tip imbracat in geaca de vinilin o manea a inceput sa sparga strident aerul din jur. “Bine ai venit acasa!”

Inca o data, nu mi-e rusine ca sunt cetatean roman. De fiecare data cand voi fi intrebata de unde sunt, voi spune: “Din Romania”. Si totusi, mi-e greu sa nu intorc capul in alta parte cand vad astfel de scene prin Europa, sa tac, si sa incep sa vorbesc in germana.

De ce (nu) mi-a placut Londra

2007-06-06T05:59:00.000-05:00

Mind the gap! (pentru cunoscatori) - mai multe fotografii la sfarsitul postului

Acum ca ma intorc spre casa dupa ce nu am vazut intunericul pentru mai bine de 6 zile – am calatorit dincolo de Cercul Polar de Nord, unde in perioada asta a anului soarele nu apune niciodata – am timp sa imi depan amintirile de calatorie. Ramasesem datoare sa povestesc (si la ilustrez) de ce nu mi-a placut Londra – afirmatie care “i-a revoltat” atat pe muma-mea, cat si pe Razvan.

Londra mi s-a parut varianta mai inghesuita, austera si industrializata a New York-ului. Acelasi puhoi de turisti, aceleasi landmark-uri vizitate de mase bine organizate de indivizi, aceleasi vibratii (parca la scara redusa, insa), acelasi zgomot al strazii, un Chinatown mai putin autentic decat omologul lui de dincolo de Atlantic, oamenii cu un accent considerabil mai adorabil decat cel american, vreme deprimanta si ploioasa, ritm alert si totusi ceva mai poetic decat in New York. De fapt, aveam senzatia ca traiesc intr-un New York micsorat si miniaturizat, fara zgarie nori si spatiu de respirat.[***]

M-am plimbat cu celebrul hop on – hop off double-decker (o industrie extrem de bine dezvoltata in Londra), si am vazut cam toate obiectivele istorice importante. Tower Bridge-ul e asa cum mi-l imaginam, Buckingham Palace e mai mic si mai putin impresionant decat in visele mele de copil, Big Ben e “big”, iar Westminster Abbey e intr-adevar foarte fermecatoare. La Covent Garden – o fosta piata de legume si fructe transformata in piata acoperita de chestii “artsy” si de artizanat – te simti bine, in ciuda agasantei invazii de turisti.

De vizitat, am apucat sa vizitez doua muzee, unul din ele remarcabil prin “luciu fara fond”, altul cu adevarat remarcabil prin inovatie si dinamism. Primul dintre ele – British Museum daca inca nu v-ati prins – e o colectie trista, ticsita cu antichitati “obtinute” prin mijloace mai degraba ilegitime (ca sa nu zic “furate” de-a dreptul) de catre diversi colectionari. Imbacsit si aglomerat, cu o colectie egipteana slabuta (desi, aparent, e mandria muzeului); adevarul este ca am si vazut Egiptul “pe viu”, asa ca probabil nu sunt foarte obiectiva. O colectie de antichitati mexicane si americane incomparabil mai modesta decat cea de la Muzeul de Istorie Naturala din New York, si cateva expozitii temporare interesante (printre care una cara arata cum sunt privite ciclurile vietii – mai cu seama boalea si moartea – in toate civilizatiile lumii). Didactic destul de bun, dar nimic iesit din comun. Am adorat insa Tate Modern, muzeul de arta moderna amenajat intr-o fosta hidrocentrala, organizat tematic si extrem de trendy. Cele mai metro si mai funky personaje ale Londrei la un loc in calitate de vizitatori (pe alocuri faceau sa paleasca chiar si exponatele), plus o serie de panze remarcabile. Mi s-a parut foarte interesanta o expozitie cu panze ale unor artisti contemporani din Congo, autodidacti si care “vorbesc” despre ce inseamna sa fii african in secolul 21, si mai ales ce inseamna sa fii artist contemporan african. Cateva suprapuneri de identitati foarte interesante.

Per total, ar fi interesant de explorat Londra inca o data. Mai “acompaniata”, mai putin plouata, si mai putin pe fuga. Dar in nici un caz nu va inlocui “Za City” in inima mea… E clar, sunt contaminata!

Iata si pozele (click pe imagine ca sa vedeti albumul; am si comentarii la fiecare... hehe!):

London Colours

M-AM INTOOOOORS!

2007-06-06T05:57:00.000-05:00

I'm back! Mwahahaha! Socurile nu sunt inca prea mari; a trebuit sa am o intalnire tete-a-tete cu functionarii Postei Romane din prima zi de sedere in tara, si psihic sunt inca senina. Ramasesem datoare cu niste posturi si poze, scrise (si fotografiate) prin trenuri si autocare in timpul lungului meu drum spre casa (28 de zile numarate).

Oxford in imagini

2007-05-27T18:30:00.001-05:00

Cand m-am dus sambata in Londra am trait un soc. Veneam dintr-un orasel gotic si linistit, cu excentricitati, cu studenti imbracati in costume design secol 17 (e o traditie la Oxford ca in ziua examenelor studentii sa poarte un fel de frac si garoafe de diverse culori in piept, in functie de numarul examenului pe care il sustin in ziua respectiva). Iar Londra mi-a parut inghesuita si zgomotoasa, mohorata si plina de turisti frustrati. Un fel de New York subtil mai industrial, insa lipsit de larghetea si generozitatea spatiala a metropolei mele de suflet. Dar despre detestabila Londra mai tarziu. Deocamdata despre Oxford.

Pe scurt, Oxford e locul ideal unde ti-ai dori sa fii daca vrei sa fii student. Nu numai ca te poti lauda copiilor ca ai absolvit cea mai veche si mai prestigioasa universitate europeana, dar ai trai cele mai boeme luni din viata ta. Oxford inseamna excentricitati, alei pietruite, Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tolkien, traditii hilare, mistere, biblioteci, biciclete, pub-uri, colegi din toata lumea, intelectualitate, comunitati, turle gotice, flori, ratuste la pervaz, liniste, ganduri. Oxford e un loc de care te poti indragosti foarte usor.

Dovezi vizuale (multe poze in continuare, click pe "citeste mai departe"):

Asa arata un colegiu tipic[***]

Repere de Oxford [***]

Cafeniul zidurilor trebuie neaparat asortat cu bleu de bicicleta

Nici nu stii ce te asteapta...

Pasarela asta mi-a amintit de "Numele Trandafirului"

The Radcliffe Camera din Biblioteca Bodleian (probabil cea mai faimoasa camera de studiu a umanitatii)

The Oxfordian: "environmentalist and wit"

In curtea bisericii centrale, se servesc prajiturele organice

And what a story...

Strada principala

La pas

Intrarea in Christ Church, colegiul care a dat Marii Britanii vreo 13 prim ministri

Virgin Atlantic vegheaza

Se pare ca, vegetal vorbind, Oxford-ul e cel mai frumos in luna mai

Vaslitul prin infiptul batului in albia raului se cheama "punting" si e una din micile fandoseli oxfordiene

Dupa examene, se zice ca aceste barcute devin un taram al desfraului lumesc

Gust de liniste

Porumbel voiajor

2007-05-25T05:50:00.000-05:00

Sunt ametita. In ultimele 7 zile am dormit prin vreo 10 locuri diferite, in 3 tari, pe 2 continente... Gata... Rubicon-ul nu l-am trecut, dar Atlanticul l-am traversat. Sunt acasa! Sunt in Europa. Respir aer britanic. Sunt intr-o camaruta sic de camin universitar in Oxford, si incerc sa finalizez o ultima chestiune ramasa restanta pentru New York University. Apropo de asta (si nu, nu pentru ca nu sunt engaged, ci pentru ca sunt si engaged si competitive :)), trebuie sa va spun ca am terminat semestrul cu A pe linie, in conditiile in care am avut numai cursuri de anul 4 si masterat/ doctorat. Yey! Cheers for me!

Respir atatea arome... trec de la avocado si mango culese din copacii de la marginea drumului, la mirosului norilor din Oxford, la plimbari sinistre in miez de noapte cu metroul new yorkez, la mancare de avion, la Reesee Peanut Butter Cups savurate pentru ultima oara, la cream cheese bagel savurat tot pentru ultima oara, si uite asa ma indrept topaind spre casa. Spaniola vorbita prost, engleza cu accent canadian, engleza de Manhattan, romana cu Diana si Maria, si acum accent britanic peste tot. E incredibil cate sunete imi inunda simturile. Manu Chao, Bebe, Nouvelle Vague, Jimi Hendrix. Stooop. Dar tot vin spre casa. Care casa e inca in Romania, unde ma intorc timida si cu pasi mici, temandu-ma de ce voi descoperi, temandu-ma ca m-am schimbat mult (si da, m-am schimbat mult), temandu-ma ca ma voi readapta greu, temandu-ma ca voi folosi alte coduri de comunicare, ca voi avea alte asteptari de la societate, de la prieteni, de la profesori, de la mijloacele de transport in comun, de la primarie. Temandu-ma de mine, temandu-ma de ceea ce simt si de ceea ce vreau sa realizez. Cred ca am nevoie de un pic de stabilitate. Cred ca am nevoie de un nou inceput, poate mai putin furtunos, poate mai putin singuratic.

Ma intorc la calculator si la cereale. De indata ce IT Master-ul Colegiului Linacre din Oxford imi va verifica computerul, si de indata ce voi cumpara un adaptor (nu era suficient ca aveam adaptoare Romania - SUA si viceversa, acum trebuie sa pot folosi si prizele britanice), voi intra pe net si voi uploada ultimele poze din Mexic (Coasta Pacificului, un micut orasel colonial, si Zocalo - Piata Centrala din Ciudad de Mexico), voi scrie un post cu ultimele ganduri pentru/ despre Statele Unite, si voi incerca sa transpun in scris experienta de tip Harry Potter pe care o traiesc in Oxford.

Vamos fugir

2007-05-21T13:48:00.000-05:00

Tocmai m-am intors in civilizatie... am fost pe Coasta Pacificului cateva zile si in curand voi pleca din Mexic... nu vreau sa ma gandesc inca la plecare... prea multe ganduri, prea multe imagini frumoase. Ma bucur de rezultatul referendumului, ma bucur de soare, incerc sa zambesc si sa rezolv scarbosenii administrative. Avioane, cazari, bilete, asigurari. Revin cu poze si ganduri tropicale.

MAE rulz!

2007-05-16T15:39:00.000-05:00

Nu stiu de unde ma au in baza lor de date, dar azi am primit un mail de la Consulatul Romaniei la New York, cu instructiuni legate de referendumul de sambata. So... sa mai comentati careva de rau despre Ministerul de Externe... Iata dovada:

Poze colorate

2007-05-14T13:24:00.000-05:00

Cateva culori din Mexic. Nu prea multe, caci am stat mai mult in casa cu papiruri pentru scoala. Protagonistii: un gringo olandes, un mexicano (dubii), una gringa rumana, castelul Chapultepec, stradute mexicane, si voie buna. Click pe poza pentru a vedea tot albumul! De data asta m-am chinuit si am pus captions la toate fotografiile.

Mexico de mayo - part 1

Reciclati! Acum!!!

2007-05-14T11:46:00.000-05:00

Unul din lucrurile cu care ma voi obisnui cel mai greu in Romania va fi indiferenta crunta pe care atat autoritatile, cat mai ales populatia, o au vizavi de mediu. Imi place ca in ultima vreme hotnews au inceput sa publice tot mai multe articole legate de incalzirea globala si responsabilitatea oamenii o au asupra ei (cred ca in prezent doar cativa conservatori americani mai au iluzii ca omul nu are nici o vina in toata povestea). De exemplu, intr-un articol de azi hotnews ne spune ca defrisarile care se petrec in lume intr-un interval de 24 de ore produc emisii poluante echivalente cu o flota aeriane ce ar transporta 8 milioane de oameni pe traseul Londra - New York. Credeti ca cele 34 de grade la inceput de mai in draga noastra Romanica, alunecarile de teren din ultimii ani, si problemele din agricultura se datoreaza vreunei pedepse divine?[***]

Posibil ca, din pricina inconstientei generale de care suferim, sa fie vreun pedepsitor divin care sa ne dea cateva palme dupa ceafa in prezent. Dar faptul ca abia in luna martie 2007 s-a deschis in Bucuresti prima groapa de gunoi capabila sa sorteze si sa recicleze gunoiul menajer a cui vina este? Ca sa nu mentionam ca respectivul stabiliment nu poate sa proceseze decat o zecime din gunoiul pe care bucurestenii il produc zilnic. In tarile nordice, exista vreo 8 compartimente diferite intr-o pubela de gunoi pentru 8 tipuri diferite de resturi. Ok, am renuntat de mult sa speram ca vom ajunge ca ei. Dar in Germania se recicleaza, in Austria se recicleaza, in Ungaria se recicleaza. Pana si in Mexic in toate casele resturile biodegradabile sunt separate de cele nebiodegradabile. Din cate tin minte,

Si ONG-urile romanesti ce fac? Dragos si al lui "Salvati Dunarea si Delta" mi s-a parut singurul efort sonor pe care l-a facut cineva ca sa atraga atentia asupra problemelor de mediu cu care ne confruntam. Dar pe cand campanii de advocacy sa ne schimbam mentalitatile si sa incepem sa reciclam? Pe cand lobby ca sa avem la fiecare bloc pubele compartimentate pentru sortarea gunoiului? Pe cand amenzi pentru cei care ignora cu o nesimtire crasa cosurile de gunoi compartimentate din gari, sau cele puse de Connex pe plaja? Simt ca ar trebui sa facem ceva in legatura cu asta. Vom vedea...

Pauza de Mexic - industrii creative

2007-05-11T15:44:00.000-05:00

Dragii mei, sunt in Mexico City, care mi se pare mai proaspat si mai colorat ca niciodata. Din nefericire in loc sa explorez strazile, sa mananc inghetata, sa vizitez expozitii de fotografie si sa fac poze, eu stau protapita in mijlocul unui pat si scriu o lucrare pentru scoala - pe care o am inca restanta. Si mi-am amintit in felul asta de lucrarea despre industriile creative si cum ar arata o politica publica pentru avansarea lor in Romania si de faptul ca promisesem sa o impartasesc cu voi.

O puteti descarca de aici. Nu e nevoie sa spun ca i se aplica toate rigorile proprietatii intelectuale, nu? It's shareware, dar nu inseamna ca, daca citati din ea, nu trebuie sa mentionati sursele :) In plus, disclaimer: lucrarea a trebuit sa respecte niste tipare academice foarte stricte, asa ca pe alocuri nu e spectaculoasa. Pe scurt, despre ce este vorba? Romania are toate sansele sa ajunga un hub regional in industrii creative, daca tine cont de urmatoarele:

1. necesitatea unei cartografieri a situatiei actuale a industriilor creative;
2. necesitatea (cel putin temporara) a subventionarii distributiei si reproducerii produselor creative, si a productiei lor (in unele cazuri);
3. necesitatea cooperarii interguvernamentale (lucrul in grupuri mici si interdisciplinare de experti) pentru sincronizarea politicilor publice in domeniu;
4. necesitatea echiparii creativilor cu training-uri in domeniul business-ului si cu access la fonduri de dezvoltare;
5. necesitatea consultarii tuturor actorilor implicati (largi advisory groups);
6. suport social pentru creativi si pentru retelele lor informale;
7. promovarea industriilor creative in infrastructura educationala deja existenta;
8. sincronizarea politiciilor de comert exterior in industriile creative cu cele ale EU; posibila alianta cu lobby-ul francez.

Lucrarea contine cateva surse importante de documentatie pentru cei interesati. Recomand www.industriicreative.ro, postul asta de pe blogul lui tausance, eforturile celor de British Council in domeniu, ideile ORICUM in domeniu (Filter Design Competition) - caror ORICUMi le recomand sa pump up the work in aceasta arie. Enjoy :)

Ganduri despre New York

2007-05-10T06:35:00.000-05:00

Photo: wwp.new-york-usa.com

In doua ore plec din New York. Cand ma voi intoarce, New York-ul nu imi va mai fi casa. Voi fi oaspete in casa cuiva, iar orasul se va fi transformat din sotie in amanta. Cea mai frumoasa amanta, careia i-am jurat fidelitate si i-am promis solemn ca pana in 2017 cel mult o voi lua daca nu sotie, atunci macar de concubina vreun an sau poate doi. Cred ca o data ce New York-ul ti-a intrat in sange, ai toate sansele sa devii dependent. Cand l-am cunoscut pe Vivi in toamna asta, nu l-am inteles. Am zis ca e doar un copil - no offense, Vivi - entuziasmat de un oras exotic. Dar nu e asa... daca ajungi sa cunosti orasul asta, it grows on you. Fara sa simti, fara sa constientizezi cum microbul iti intra incet-incet printre vene, subcutanat si insidios.[***]

New York-ul e FIRE (finance, insurance, real estate) si - de la John Sexton (presedintele NYU) citire - ICE (intellectual, cultural, educational assets). Insiruite de-a lungul faimosului MTA (metroul, administrat de Metropolitan Transport Authority), cele mai tari corporatii se invecineaza cu unele dintre cele mai faimoase muzee ale lumii, cu cel mai mare for politic, si cu institutii de invatamant cotate in top 10 mondial. Intr-o plimbare pe jos ajungi din Village (boemie, punk, teatre off-Broadway, jazz, relas), in Chelsea (the colourful gay district) si apoi mai ai o aruncatura de bat pana in Midtown (Chrysler Building, Ford Foundation, Reuters, Trump). Daca iesi din Manhattan (adica vreo 15 minute cu metroul), ajungi in Queens, un fel de mica Romanie, mai linistita, mai toleranta, mai diversa si mai personala decat Romania de acasa. In New York mai gasesti inca pravalii detinute de mici comercianti, cu firme colorate si personalizate. Mai gasesti inca restaurante de familie, indiene, mexicane, tailandeze, etiopiene, afgane, chinezesti, japoneze. Within walking distance! Gasesti cele mai funky magazine de haine si cele mai dinamice cluburi (sa te poti duce sa dansezi marti la 4 dimineata si clubul sa fie plin e remarcabil, zic eu), si parcuri superbe.

Poate exagerez, dar in momentul asta nu vad ce nu iti poate oferi New York-ul. Orasul nu doarme niciodata, e infernal de zgomotos si de agitat, dar daca te simti coplesit poti oricand sa iei metroul si sa te duci pe o plaja desprinsa din anii 50. Sau sa iei avionul si sa ajungi in Caraibe superieftin. Incercam ieri sa le fac recomandari celor de la Soros pe cine sa trimita aici la anul. Le-am spus ca orasul asta se potriveste pentru tinerii puternici si maturi, care stiu ce vor de la viata, si care sunt suficient de echilibrati ca sa faca fata unui oras individualist si agresiv, cu o etica a muncii foarte dura, coplesitor prin diversitate, si plin de nerv. Ca sa parafrazam o vorba din batrani, "adio, dar raman cu tine!"

86 de kile? Am innebunit!

2007-05-08T17:13:00.000-05:00

86.3 kg expediate in Romania. Cost total: 206 dolari. Plus 30 de dolari o cutie ultrarezistenta de la UPS, care insa era atat de mare - va jur ca puteam baga in ea 3 chinezi si cu mine in mijlocul lor invartind la tocanita - incat nu a incaput pe usa firmei care facea transportul in Romania, si a trebuit sa fie mutilata si repansata. Plus 35 de dolari plata pentru Man with a Van! Povestea lui MWV e fascinanta... e Native American (indian), adoptat din rezervatie de un polonez, casatorit cu o tipa care munceste si aduce bani in casa, iar el sta acasa si creste copilul, lucreaza ca fotograf si din cand in cand ca MWV. Astazi era sa faca hernie ducand cutia de la mine in Queens, unde era firma de transport international, dar a rezistat eroic! In Queens am mancat apoi MBS cu oua ochiuri si ciorbita de fasole (bun, bun, bun) , am baut doua beri Ursus, am mai povestit cu Diana si iata-ma-s acasuca. Dormit somnic bun... and procrastinating. Ma duc sa ma vad cu Natasha si sa ma apuc intr-un final apoteotic de lucrarea pentru "Normative Issues in IR". Cocaaaaine!

PS: Cutia mea era mai mare cu 25 de cm pe fiecare latura. "I think this box is too large for such a small country as Romania". Hehe :)

Corina, du-te si te culca!

2007-05-07T05:29:00.000-05:00

M-am consultat cu Alex inainte sa public asta, ca sa ma asigur ca nu sunt nebuna. E 6.12 dimineata si eu plec de la biblioteca. Nu am mai dormit de ceva vreme, si creez scenarii fanteziste. Sau poate doar horide. Uite cum se va intampla: la referendum se va vota impotriva demiterii lui Basescu, dar nu se vor reprezenta suficient de multi romani, conform noilor cerinte (vezi hotnews de azi). Curtea Constitutionala nu va valida votul, nu va autoriza un nou referendum si se vor organiza alegeri anticipate. Intre timp, Parlamentul va da o lege prin care va interzice unui presedinte suspendat sa candideze a doua oara. La alegeri, fanii lui Basescu, dezamagiti de cat de tradat a fost il presidente de PSD & PNL, il vor vota pe Becali. Becali va iesi presedinte si Romania se va adanci intr-o criza ce va tine cel putin 10 ani de acum incolo. In State va iesi fie Obama, fie Hillary, si Congresul nu va fi preluat din nou de republicani. In aceste conditii, eu intre timp voi emigra si cred ca voi fi insotita de destui prieteni. Hehe… Poate aberez, dar eu zic ca gura omului obosit adevar graieste (macar partial)!

Esti conservator?

2007-05-06T19:56:00.000-05:00

Photo via Washington Post

Suntem liberali. Si progresisti, nu? Si impotriva establishment-ului? Si nu ne plac conservatorismele si pudibonderiile, nu? Si suntem trendy si urbani. Presupunand ca suntem de acord ca ceea ce face Spencer Tunick e arta - si eu zic ca lejer se poate conchide asta - oare cati tineri bucuresteni ar participa la o sedinta foto organizata de el? In Mexic - da, tara aia conservatoare si nedezvoltata - s-au strans 20000 de persoane si inscrierea pentru participarea la sedinta foto s-a facut pe site-ul Universidad Nacional Autonoma de Mexico. Ar incheia Universitatea Bucuresti un acord similar? Sau ar sprijini Ministerul Culturii Evenimentul? Astept cu entuziasm nemasurat acea zi :)

Gramo, multumesc pentru poza. Nu o gasisem pe net. Si link spre alte compozitii de-ale lui Tunick. Au scris despre asta Gramo si Hotnews. Si parte din prietenii mei ce locuiesc temporar sau permanent in Mexic au participat! Me proud :)

NY Primavera

2007-05-05T22:03:00.000-05:00

M-am plimbat azi prin Village si Soho... obsedata de cladiri si de culori! Iata ce a iesit. La sfarsit m-am jucat si cu oamenii, dar nu foarte agresiv. Click pe poza!

spring NY

Ganduri despre NYU

2007-05-05T21:09:00.000-05:00

Asta e primul dintr-o serie de post-uri pe care simt ca trebuie sa le scriu acum, cand mai am putin si plec din locurile care mi-au fost "casa" timp de aproape 10 luni din viata :)

M-am gandit sa incep cu New York University, pentru ca marti am avut ultimul curs aici. Si pentru ca imi pasa de educatia mea! Si cred ca educatia in general e unul dintre cele mai importante bunuri pe care le poti dobandi; in termeni de capital uman, in ciuda celor pe care tin minte ca le spunea Felix Tataru de la GMP la Youth Summit... ca el, cand se uita la un CV, sare peste sectiunea "educatie", educatia ramane esentiala. Si NYU pune un accent extraordinar pe calitatea educatiei.[***]

Sunt mai destepti profesorii de la NYU decat cei de la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti (voi vorbi numai despre FSP, caci cunosc cel mai bine aceasta institutie si mi-e destul de jena de restul facultatilor din Romania, asa ca probabil evaluarea mea la adresa invatamantului superior din Romania (comparativ cu SUA) ar fi mult mai dura daca as lua alte facultati in considerare)? Categoric nu! Intelectual, profii (in special cei tineri) pe care i-am avut in Romania, sunt extrem de bine pregatiti. M-au indrumat spre o gramada de lecturi bune, si mi-au raspuns la intrebari extrem de profesionist. Insa profii de la NYU au fost altfel. Mai dedicati profesiei, mai atenti cu felul in care isi alcatuiesc cursurile si syllabus-ul, mai atenti la nevoile studentului, mai apropiati de studenti, cu o mai mare disponibilitate de interactiune in afara cursului, mai amuzanti, mai destinsi, mai experimentati, MUUULT mai exigenti. Nu am intalnit nici un prof care sa stea la catedra si sa vorbeasca... Nici nu mentionez infamul "sa citeasca", pentru ca nu ii incadrez din start la categoria "profi" pe cei care fac asta. De ce au fost ei altfel? Pentru ca sunt destul de bine platiti, pentru ca sunt educati cu o altfel de etica a muncii in minte, pentru ca sunt socializati intr-un sistem care crede in educatie!

De ce altceva am mai iubit NYU-ul? Pentru ca s-a straduit mereu sa fie la curent cu tot ceea ce se intampla. Discutii publice pe teme actuale, guest lecturers controversati, cluburi peste cluburi de studenti - care dintr-un spirit civic destul de subtire prezent in Romania- reactioneaza in mod constant la tot ceea ce se intampla in jur, ultimele carti aparute achizitionate imediat de biblioteca (pentru ultima lucrare scrisa, jumatate din bibliografie era alcatuita din carti publicate in 2006 si 2007). Pentru ca are o baza materiala extraordinara - in comparatie cu Romania, nu cu celelalte universitati din State. Cred ca cel mai greu imi va fi sa ma descurc cu lipsa de carti ca lumea din BCU sau alte biblioteci din Romania. Cred ca nici acum, de exemplu, nu au fost in stare sa achizitioneze John Rawls la BCU - o carte fundamentala in stiintele sociale.

De asemenea am mai iubit NYU-ul pentru ca este o comunitate (mult mai putin unita ca alte universitati din State), dar incomparabil o comunitate fata de Universitatea Bucuresti. Cu un campus (cam imprastiat, ce-i drept), cu tricouri, cu multe cluburi studentesti, cu multe cantine faine, cu ziare (chiar citite de studenti), cu un set de valori, cu sali de gimnastica, cu identitate! Si mai ales orientata in primul rand catre student si nevoile lui (de la consiliere in cariera la burgeri vegetarieni).

Cel mai mult insa mi-am iubit colegii. Pentru ca au fost concurenta pe care nu am avut-o niciodata in tara. Pentru ca din 100, mai bine de jumatate sunt extrem de competitivi (inca o data, unitatea de referinta sunt eu, adica o persoana competitiva :)), pe cand in Romania sub 10 sunt asa. Pentru ca au fost incisivi si interesati de ceea ce se discuta la curs, pentru ca s-au angajat in dialog si dezbatere, pentru ca au venit intotdeauna cu textele citite, pentru ca au venit la cursuri (!), pentru ca stiau ca timp de patru ani sunt in primul rand studenti.

O sa spuneti ca asta se datoreaza banilor. Pentru ca la NYU (unde educatia costa in medie 200000 de dolari pe patru ani), atat cel care plateste, cat si cel care primeste banii sunt foarte constienti de termenii in care se desfasoara afacerea. E si asta, dar nu e numai asta. E vorba in primul rand de respectul acordat educatiei (de catre studenti, profesori, angajatori) si de concurenta acerba existenta intre institutiile de invatamant superb. Mi-ar placea sa ajungem la niveluri asemanatoare si in Romania... Incet-incet :)

Update

2007-05-03T01:11:00.000-05:00

Mda... stau de aproape 20 de ore in biblioteca, dintre care 8 petrecute intr-un examen. Cam asa arata un om dupa astfel de efort... m-am mai prelucrat un pic cu sepia, ca altfel... Am trecut peste un hop, ceea ce este bine. Am avut un examen foarte fain la drept constitutional, un caz ipotetic ce pornea de la un act dat de congresul american in 1789 (care exista in realitate); se cheama Alien Tort Law si practic permite oricarui cetatean (indiferent de tara careia apartine) sa dea in judecata orice alt cetatean (la fel, indiferent de tara de cetatenie) pe teritoriu american, chiar daca fapta nu s-a petrecut pe teritoriu american. E un fel de jurisdictie universala in cazuri de tortura si alte grave violari ale drepturilor omului. O lege foarte, foarte progresista si care este inca in vigoare!

Sunt super energica... am baut o chestie energizanta, asemanatoare cu red bull-ul, dar care se cheama Cocaine :) Colegii mi-au spus ca e de trei ori mai puternica decat redbull-ul si adevarul e ca de cand am baut-o (adica acum 8 ore), mi se misca mainile pe taste ca si cum as fi un mic robotel. Yeye... energy!

Maine trec la industrii creative. Keep you updated on that, too :)

Calendar

2007-05-01T13:49:00.000-05:00

Deci da. Cred ca mai greu cu blogging-ul in urmatoarele zile. Asa sta treaba. Prietenii mei se distreaza pe la mare - Andreea & ORICUM - (aglomerat, neaglomerat, tot mi-e dor de Vama) sau prin Sibiu - Cocoon si John. Eu imi suflec manecile, mai pompez niste picaturi de Visine si trag tare. Am avut de predat azi o lucrare de 10 pagini, despre experienta internship-ului la Coalitia pentru Curtea Penala Internationala. Am vorbit de cultura organizationala, de loialitatea fata de misiunea organizationala, de falsa dilema pace v. dreptate.

Maine am examen la American Constitutional Law. Iarasi un hypothetical fact pattern a carui rezolvare va dura vreo 8 ore. Nu avem limita de timp sau de spatiu pentru respectivul examen. Prize, laptop-uri si dibuit imprimante gratis in campus la 3 dimineata. Va fi greu, dar nu imposibil.

Vineri apoi am de predat o lucrare la politici publice in domeniul cultural. "The Advancement of Creative Industries in Romania" (cum sa facem noi ca guvern, din punct de vedere al politicilor publice, ca Romania sa devina lider regional in domeniul industriilor creative pana in 2027, inspirandu-ne din strategia inaugurata in 1998 de Marea Britanie si de la politicile publice in domeniu derulate de Consiliul Municipal din New York). Luni am de predat o alta lucrare la "Normative Issues in International Relations"; vreau sa creez un cadru normativ care sa depaseasca dihotomia realism - idealism in relatii internationale si sa fie baza teoretica a Obiectivului de Dezvoltare a Mileniului nr 8 (parteneriatul pentru dezvoltare Nord - Sud). Cam multa economie la mijloc, dar sper sa ma descurc. Apoi trebuie sa impachetez. Am deja vreo 40 de carti de trimis acasa si sambata ma mai duc la vanatoare prin anticariate. Intre timp am promis sa iau cine cu vreo 6 prieteni, sa ma duc la 2 petreceri si la un film.

Joi pe 10 am avion spre Mexic. Va fi frumos :) Stau pana pe 22 mai. Intre timp am de predat o alta lucrare, cu privire la evolutia rezolutiilor pe drepturile omului in Comisia a Treia a Adunarii Generale a ONU, dupa atacurile teroriste de la 11 Septembrie. Si am de facut si un raport pentru Misiunea Permananenta a Romaniei la ONU. Intre o bucatica de soare (poate Coasta Pacificului, cine stie) si o pagina de raport, sper sa apuc sa ma si odihnesc.

Vin apoi inapoi in New York. Mai stau vreo 2 zile. Vad alti cativa prieteni, fac fotografii oficiale, vizite oficiale si plec. Ajung in Londra (nu stiu unde stau inca... am doua oferte, nici una in Londra se pare... ci in Oxford sau Cambridge; oricum vreau sa cercetez terenul... deh, ambitii de viitor - grin!-, asa ca nu e rau). Stau cateva zile si cheltui o groaza de bani (ros de unghii!) Apoi iau un avion spre Stockholm. Apoi un tren de 17 ore spre Kiruna. In continuare sper sa petrec vreo cateva zile in Scandinavia. Vreau sa ajung la Helsinki, Oslo si Bergen - singurele orase mari pe care nu le-am vazut pe acolo. Dar trebuie sa negociez abil :) Hehe! Si apoi ajung in Romania. Pe 5 iunie! Covor rosu. Da, mama? De-abia astept sa va vad pe toti! Clar! Gata. Inapoi la munca. 1 Mai. Vivat!

In memoria victimelor de la Virginia Tech

2007-04-30T00:38:00.001-05:00

Brooklyn, arta si feminism

2007-04-28T21:56:00.000-05:00

Afisul expozitiei care mi-a marcat ziua (Boryana Rossa, "Celebrating the Next Twinkling", instalatie video)

Am fi mult mai bogati daca o data pe saptamana ne-am rapi cateva ore de viata de zi cu zi si am face altceva... Astazi m-am indurat sa iau o pauza de la lucrarile de final si m-am dus in Brooklyn. Acest cartier ar trebui declarat comoara ascunsa a New York-ului. Nu numai din punct de vedere al vietii de noapte decadento-alternative. Am inceput dimineata cu Brooklyn Museum. [***]

Unul dintre cele mai bune muzee de arta din State. Prima colectie permanenta pe care am vazut-o a fost cea de arta traditionala africana. Organizata tematic, in sectiuni de genul "autoritatea in Africa", "feminitatea in Africa", "moartea in Africa", cuprinde cateva exponate foarte faine, care te fac sa te gandesti serios asupra complexitatii culturilor primitive. Pentru ca puteam sa fac poze in interior, iata cam ce mi-a placut in mod deosebit:

O statueta din Congo, folosita in ritualuri de protejare a noilor nascuti

O pipa regala. Tenta(n)t, John? :)

O statuie gigantica de tip voodoo :)

O coroana regala din Nigeria, gigantica, din mii de margele colorate

Tocmai cand ne dadeam seama ca cele cinci etaje ale muzeului sunt coplesitoare, si incercam sa prioritizam ce vrem sa vedem, unul din ghizii voluntari ai muzeului a venit la noi si ne-a intrebat daca nu vrem sa ne alaturam unui tur al expozitiei temporare Global Feminisms. Am ajuns sa discutam in cinci despre feminism si arta: Ghida (o profa de liceu originara din Jamaica si crescuta in Brooklyn), colega mea din Maine care studiaza literatura spaniola, colega mea din New Hampshire care studiaza literatura engleza, o artista din Nicaragua care invatase la New York University si acum locuia in New York, si cu mine. Expozitia e dedicata exclusiv artei feministe realizate din 1990 incoace si e remarcabila. Ca e feminista sau nu, nici artistele care au opere expuse nu au cazut de acord. Cert e ca pune intr-o lumina cu totul noua feminitatea, identitatea, sexualitatea, si politica. Iata cam ce mi-a atras atentia.

"Static Drift", de Ingrid Mwangi - o artista din Kenya care locuieste in Germania si care, pornind de la confuzia de identitate pe care o traieste, a realizat o instalatie (direct pe propria piele), prin stencil si expunere la soare :), care interogheaza o multime de idei (opresiune, colonialism, identitate, perceptia celuilalt, samd) - photo: Galerie Anne de Villepoix, Paris
"Looking for a Husban with E.U. Passport", de Tanja Ostojic - un proiect interactiv web, inceput de Tanja, o artista din fosta Iugoslavie, prin care a expus aceasta poza si acest mesaj pe net, si a corespondat cu peste 500 de barbati dornici sa o ia de nevasta si sa o ajute sa scape de viata in fosta Iugoslavie; in muzeu existau, pe un perete gigantic, reproduceri ale corespondentei avute de Tanja cu doritorii; in final chiar s-a casatorit cu un artist german, dar tot nu a reusit sa isi castige libertatea de calatorie

Mi-au mai placut si altele... din pacate nu reusesc sa gasesc poze pentru ele... Era la un moment dat un exponat de arta video... 21 de minute intitulate "Love" in care un colaj din secvente din o suta si ceva de filme celebre ilustreaza inceputul si sfarsitul unei relatii (scene din Pe aripile vantului, Saturday Night Fever, Casablanca, Tootsie - intr-un carusel nebun de imagini si sunete).
Am trisat si am facut o poza inauntru! Cativa vizitatori priveau "Love"; pe fundal "Bind", de Ryoko Suzuki o serie de fotografii care vorbesc despre tacerea la care sunt reduse femeile in multe societati (benzile rosii sunt intestine de porc)

De asemenea am retinut un performance (inregistrat) facut de o artista canadiana, Rebecca Belmore, in care Rebecca, imbracata intr-o uriasa rochie roz, sta lipita de zidul unei cladiri, bate cuie in cate o bucatica din rochie, dupa care smulge respectiva bucatica de material si o lasa atarnand in cladire; totul se intampla in Vancouver, unde in ultimii ani 50 de femei au disparut (probabil victime ale diverselor tipuri de violenta) si politia nu se oboseste sa le dea de urma. Si multe, multe altele.

Piesa de rezistenta a colectiei se cheama The Dinner Party, realizata de Judy Chicago, in colaborare cu 400 de alti artisti. In esenta, Judy vorbeste despre miile de femei care nu au fost niciodata chemate la masa istoriei, din Antichitate si pana in ziua de azi. Vizitatorii sunt invitati sa se plimbe printr-o instalatie gigantica, o masa triunghiulara la care sunt asezate, in ordine cronologica, 39 de tacamuri (fiecare o lucrare diferita de broderie cu ceramica) pentru 39 de femei ce ar fi trebuit sa stea la masa istoriei (de la regina Hatshepsut la Georgia O'Keefee si Virgina Woolf); aici gasiti toate cele 39 de nume si simboluri sculptate pe tacamurile lor. Pe podeaua din mijlocul mesei sunt inscriptionate numele altor 1000 de femei care ar fi putut face istorie... si totusi au ramas doar nume studiate in mediile academice. Pe site-ul muzeului, vizitatorii pot propune adaugarea altor nume.

Banchetul...

Tacamurile...

Heritage Floor (Photos: Bklyn Museum)

Mi-am incheiat ziua plimbandu-ma prin Park Slope, in miros de flori de cires, inconjurata de pravalii italiene, casute de artisti si cafenele de cartier. Dovezi vizuale:

Banner pentru biblioteca publica a Brooklyn-ului; foarte fain realizat

Casute

Casute din nou
Masinuta (targ de haine pe fundal)
Casute cu cires
Cires (mare cires)
Cafenea de cartier
Casutele strike back!
Pravalii
Biblioteca sa traiasca!
Community garden (un fenomen fff tare in New York)
Pizza for an army? Berea era a mea, ca numai eu aveam 21 de ani!

Si uite unde stau... Mwahaha!

2007-04-26T22:42:00.000-05:00

Site foarte, foarte fain. Political Compass. Via Stefan's Facebook profile :) Testul integreaza atat partea sociala, cat si cea economica a orientarii politice, ceea ce mi se pare foarte important... Testul nu e foarte accurate; spre exemplu, mi se pare ca sunt ceva mai spre dreapta dpdv economic, dar unele din intrebari erau cam rudimentare ca sa le pot raspunde altfel. Insa e un exercitiu destept. Sa imi spuneti rezultatele la voi!

Olimpiadele Comunicarii - au obosit atletii?

2007-04-26T21:58:00.000-05:00

Mi se pare ca Olimpiadele Comunicarii nu mai sunt ce erau odata... Si e trist, pentru ca erau una dintre cele mai faine alternative la educatia formala din facultatile de profil umanist. Parte din ORICUM-ul de azi a participat de mult la Olimpiade, in 2005 anume (Oh, those were the days, the R.ACORD days :)... in formula Cosmin, Ina, Razvan (recrutat dupa ce Cosmin, intr-un moment de mare inspiratie in Gara Lipscani, imi zice: "Hai sa iti trimit CV-ul unui baiat bun!"... si a fost dragoste de la prima vedere ever since), Andreea (un super element al echipei noastre, intrata in peisaj dupa ce Alex ne-a abandonat pe toti pentru sisteme de securitate si distractii olandeze), si cu mine. Cred ca etapa la care eram noi in acel moment - si la care simt ca sunt putini dintre actualii concurenti ai Olimpiadeler - este cea ma potrivita pentru a participa la un astfel de concurs. Sa va explic de ce.[***]

Anul 1, chef de munca si entuziasm, fara presiuni prea mari (job, semi-job, cautari-de-job), perfectionism, hotarare. Anul acesta Dragos Dehelean s-a rugat de participanti (inca primesc mesajele de pe lista de discutii) sa isi faca blog de echipa... in repetate randuri. Mi s-a parut un gest putin disperat de promovare a blogging-ului si a comunicarii on-line, cu rezultate dezamagitoare si fara mari sanse de dezvoltare constructiva in viitor. E suficient sa va aruncati aici un ochi asupra blog-urilor echipelor (e jos server-ul tuturor celor de la Olimpiade, asa ca nu prea pot sa includ link-uri). Low quality, man, low quality. Si o spun cu toata modestia si nepricerea blogger-ului "neprofesionist". Semn de oboseala institutionala a programului, as zice.

In plus, anul acesta s-au inscris mai putini participanti ca anul trecut la doua din cele patru probe ale concursului. In momentul in care in etapa preliminara ti se inscriu mai putini participanti decat locurile din etapa finala eu zic ca e un semnal de alarma. Personal, sunt cu atat mai mahnita cu cat aceasta criza de participanti s-a petrecut la Comunicare Institutionala, un domeniu care mi se pare vital pentru Romania.

In al treilea rand, mi se pare ca media de varsta a echipelor a crescut, ceea ce nu este bine, pentru ca impactul concursului asupra viitorului participantilor este diminuat proportional. De-asta am spus ca varsta la care am intrat noi in intregul joc (si am castigat!) era cea corecta. Apoi am vazut echipe (la institutionala, ca acolo mai tin minte) care participa pentru a treia oara, ceea ce iarasi da peste cap logica concursului, menit sa fie un "mock-session" care sa te pregateasca pentru viata reala. Am vazut de asemenea echipe ai caror membrii lucreaza deja in comunicare (o fosta colega de liceu printre altele), ceea ce iarasi nu mi se pare prea sanatos.

As fi interesata sa vad de la organizatori niste studii cu privire la efectul Olimpiadelor asupra participantilor. Analiza de la an la an. Stadiul/ stadiile la care se afla fosti participanti... opinia lor cu privire la exercitiul la care au participat la un an, doi, trei, patru ani dupa... Dragos, organizatorii, somebody?

All in all, felicitari pentru o idee extrem de buna pentru piata comunicarii din Romania, si pentru sistemul educational/ de formare in general. Dar watch out, ca sunt semne de oboseala!

Mor corporatistii. Cine plateste?

2007-04-25T19:23:00.000-05:00

Cazul Raluca Stroescu. Tanara romanca, manager de audit la Ernst & Young, a murit din cauza epuizarii provocate de prea multa munca. S-a scris foarte mult despre asta. EVZ-ul de azi publica un reportaj de la inmormantare: Asa a parasit aceasta lume Raluca Stroescu. Intre un telefon mobil si zgomotul primei lopeti de pamant ce izbeste fara mila cosciugul. In comentariile care au curs dupa primul articol despre moartea tinerei, lumea a infierat capitalismul feroce care a ajuns sa roada bucatica cu bucatica din tineretul roman. Tolo (a ajuns sa imi placa blogul lui) deplange si el soarta baby boomer-ilor Romaniei (tinerii intre 30 si 45 de ani care isi sacrifica viata pe altarul multinationalelor), condamnand "cultura corporatista care isi incalca propriile reguli de HR". Nu stiu ce sa zic... am sentimente foarte amestecate vizavi de intreaga afacere.[***]

Reduse la esenta, multinationalele au (si nu vad de s-ar cuveni sa fie altfel) un singur obiectiv: profitul. Fac CSR nu dintr-un simt superior al datoriei, ci pentru ca angrenandu-se in interactiuni cu societatea din care fac parte rezulta beneficii de ambele parti. In extremis, singura datorie ce se poate prescrie multinationalelor este sa faca profit! Reducerea costurilor de productie este unul dintre mijloacele care servesc acestui scop. De ce sa angajez doi analisti cand pot angaja unul singur, dispus sa munceasca mult? Nu poti sa ii ceri unei companii sa se auto-regularizeze din acest punct de vedere si sa devina un fel de mama a tuturor ranitilor varianta soft. A impune coduri de munca si standarde de protectie pentru muncitori (a le dezvolta, monitoriza si sanctiona) este datoria statului. Le poti cere companiilor sa isi trateze angajatii uman si sa nu angajeze copii in sweat-shop-uri, dar de obligat nu poti obliga decat statul sa monitorizeze respectarea legilor.

Pe de alta parte, ce te faci daca exista angajati dispusi sa se sacrifice, in deplina cunostinta de cauza si semnand contracte ca vor sa munceasca 90 de ore pe saptamana fara sa le fie platite orele suplimentare, intr-o vajnica competitie pentru promovare si cu mirajul parteneriatului in zare? Poate statul sa intervina in acest contract? Raluca si multi alti tineri asemenea ei "si-o fac cu mana lor". Copiii care muncesc pe plantatii de bumbac ca sa purtam noi blugi marca X si Y nu au aceasta autonomie. Si totusi, in conditiile in care toate companiile sunt la fel de "dure" in privinta orarului si conditiilor de munca, mai sunt corporatistii cu adevarat liberi sa aleaga? Daca vor sa faca analiza financiara si aleg sa se mute de la compania A la compania B, se aleg cel mult in plus cu un meci de golf cu sefii o data pe luna, ca "bonificatie". In spiritul liberalismului clasic, omul este suveran asupra propriului corp. Daca indivizii aleg sa se auto-distruga, nu ii poti opri de la sinucidere! Daca Raluca ar fi avut propria afacere si s-ar fi surmenat la fel de tare, ar fi fost cineva invinuit si aratat cu degetul? Nu!

Ce vreau sa spun se reduce practic la urmatoarele aspecte: e de datoria statului, nu a companiilor sa reglementeze conditiile de munca, sa prescrie un numar fix de zile de concediu, un numar de ore de lucru pe saptamana, un salariu minim, samd. Si sa aiba grija ca toti sa le respecte, nu numai prazile usoare, gen IMM-urile, eternii copii oropsiti ai economiei romanesti. Si totusi, daca un subordonat alege de bunavoie sa renunte la toate aceste privilegii si se omoare lent, dar sigur, (cu contract, sub semnatura) are dreptul statul sa-l taxeze pe superiorul ierarhic al acelui om? Mi-e greu sa justific o astfel de interventie.

Incompetenta Optinova

2007-04-24T20:13:00.000-05:00

Coco (la subscriu Clara si Irina) vorbeste de incompetenta sistemului medical din Romania. La ea, discutia porneste de la anticonceptionalele care se prescriu la noi dupa ureche, de la cele mai ilustre clinici pana la cabinetele de planificare familiala pentru elevi, studenti si alte categorii sociale oropsite. Eu in prezent ma pregatesc sa dau in judecata
Optinova! Si cu riscul de a fi catalogata drepta "aia desteapta care vine din America sa ne invete ea pe noi", chiar o voi face! Dupa cum unii din voi stiti, prin luna ianuarie mi-am facut aparitia in public cu o mandrete de pereche de ochi albastri, "bluer than the bluer skies and deeper than the deepest seas" (compliment via Andreea/Kreti).[***]

Respectivele lentile de contact (concomitent optice si cosmetice) fusesera achizitionate de la Optinova, cea mai veche si mai titrata optica din Romania. Pentru ca rareori prinde copilul pe acasa, mama a decis in ianuarie sa imi satisfaca micutul capriciu de a avea ochi albastri, asa ca mi-a platit consultatia cu "specialistul" Optinova, lentilele de contact (care mi s-au dat pentru 3 luni, desi ma indoiesc ca trebuiau purtate mai mult de o luna), si solutiile de curatare. Total: circa 9 milioane (lei vechi), daca mai tin minte bine.

Trecand cele trei luni de ochi albastri ca azurul, am vrut sa imi cumpar lentile noi din State, unde cateva seturi valabile pentru un an (in acelasi timp optice si cosmetice) m-ar costa cca 130 de dolari/ an, adica aproximativ de 4 ori mai putin decat in Romania. Cand sa ma duc sa imi comand lentilele... surpriza. Aveam nevoie de reteta din Romania. Sun-o pe mama, trimite-o pe mama la Optinova, roaga-i sa imi trimita copii dupa "documentele" ramase la ei (nu numai ca nu imi dadusera fisa/ reteta, dar nu imi dadusera nici cutiile in care venisera lentilele, cutii de pe care as fi putut afla caracteristicile lentilelor), si tot asa.

To cut a long story short, se pare ca marii specialisti ai Optinova mi-au prescris lentile de contact dupa ce au facut numai un consult pentru ochelari, pe o fisa care nu are valabilitate internationala, desi obligatia (conform, se pare, unor acorduri internationale) este sa elibereze o reteta (format universal), valabila timp de un an, oriunde in lume. Confruntati cu o samanta de scandal, si-au cerut scuze si au inceput sa o dea cotita... "cum ca, vedeti, s-a schimbat doctorul... cel vechi nu a lasat decat hartiile astea [total lipsite de valoare medicala, si fara date de contact pe ele], dar eu AS INTUI ca acestea sunt caracteristicile lentilei... stiti, asa sunt la toata lumea" [opinie rostita de una bucata doctor oftalmolog]. Caci se pare ca in Romania daca moare/ dispare doctorul, automat mor toti pacientii, intrucat de memorie/ arhiva institutionala nu s-a auzit. Din cate banuiesc, smecheria era sa ma faca sa vin tot la Optinova pentru urmatoarea pereche de lentile, unde iarasi sa mi se prescrie ceva "dupa ureche", cu cel mai profesionist zambet de customer care pe buze.

Concluzionand, in momentul de fata le-am scris o scrisorica amenintatoare si ma pregatesc sa vorbesc cu cei de la Protectia Consumatorului, apoi cu un avocat. Am vorbit intre timp cu medici oftalmologi ai New York University si cu administratorul clinicii de oftalmologie de la NYU (care mi-a explicat greselile juridice comise de "expertii" romani).

Ca si cu politica romaneasca, mi se pare ca si in servicii trebuie ca la un moment dat sa se impuna niste standarde de calitate. Un consumator platitor merita mult mai mult decat primeste in prezent in Romania, unde "merge si-asa!" (Sper ca nu pentru prea multa vreme...)

PS: Cutiutele sunt variatiuni amuzante pe tema "eterna si plictisitoare cutie pt lentile de contact" :)

Mai avem presa libera?

2007-04-23T22:30:00.000-05:00

Am zis ca dupa furtuna politica din ultimele zile apele se vor calma... ca vom avea pe 20 mai un referendum, ca decizia parlamentului va fi amendata de vointa populara (in orice sens, dar in chip cinstit), ca Uniunea Europeana ne va trage de maneca, si mai ales ca vor urma cateva luni de guvernare in care fonduri structurale vor fi absorbite, institutii reabilitate, legi date, partide politice intarite... si mai ales cateva luni in care candidati decenti pentru postul de presedinte sa se nasca, si sa creasca, si intr-un final sa se infrunte in propuneri de politici si nuante fine de doctrina. Trag inca nadejde ca lucrurile sa se desfasoare asa cum imi doresc. Si totusi sunt foarte ingrijorata de o dezvoltare recenta pe care am observat-o in Romania. Poate spun truisme si poate o sa radeti de mine, dar mi se pare extrem de periculos faptul ca cele mai populare canale media (in special posturi de televiziune) sunt controlate de grupuri de interese puternic implicate in politic.[***]

Mama imi spunea azi pe gtalk ca i se pare ca televizorul e foarte puternic anti-Basescu. Credeam ca exagereaza. Si totusi mi se pare grav ca televizorul - din nefericire doza zilnica de mancare stricata pe care majoritatea romanilor o inghite cu nesat - este controlat de troici precum Sorin Ovidiu Vantu - Patriciu - Voiculescu. Cum mama mamii ei de treaba sa ai presa independenta cand trei din principalii actori implicati in conflict detin mare parte din ea? Si de pe pozitii de proprietari de trusturi de presa influenteaza politicile editoriale. Cum poti vorbi de independenta media cand un reputat profesor si analist politic, editorialist la Cotidianul, pe care il cunosc personal destul de bine si il admir foarte mult, anume Catalin Avramescu, primeste un telefon "de la conducere" in care i se spune ca "colaborarea noastra inceteaza... stii tu cum e"? Via Hotnews. Romania, trezeste-te! Eu aici habar nu am ce vede marea masa a romanilor, pentru care televizorul e si mama si tata. Eu citesc hotnews si EVZ si Cotidianul, si mai ales articolele din presa straina si mi se pare ca treaba pute rau. Si totusi...

Ii spuneam maica-mii de articolele tepene publicate in ultima vreme de editorialisti precum Dragos Bucurenci, Traian Ungureanu, Cristian Parvulescu. Tot incercam sa o asigura ca generatia tanara gandeste situatia, si ca nu poate fi influentata de comentarii/ viziuni/ reportaje de duzina prezentate la televizor de pretinsi analisti politici ori politicieni care dau cu putere din coate sa ajunga sa roada si ei ceva. Ii spuneam ca noi nu mai ne manifestam iesind in strada, ci purtand dialoguri inteligente pe bloguri. Ca cei mai cititi bloggeri romani au scris cu mult bun simt despre ce s-a intamplat (vezi posturile la Andressa, Zoso, Iosub, Tolo, si Tolo din nou - un post critic la adresa lui Basescu, dar foarte fain gandit, Piticu in multe posturi, inclusiv unele despre capturarea media, si multi altii - mii de scuze pe cei pe care nu am apucat sa ii citesc). Ca noi ne vom demonstra optiunile, dorintele si opinii mergand civilizat la urne. Ca vom fi prezenti in numar mare la alegeri. Ca vom priva presa cu ochi critici. Ca vom continua sa vorbim si sa gandim. Sper din toata inima ca numarul de tineri romani prezenti la urne pe 19 mai sa nu ma dezamageasca...

Piedici si inegalitati

2007-04-22T18:05:00.000-05:00

Photo: Erik Eckholm pentru NY Times

In New York Times-ul de ieri a fost un articol foarte interesant si foarte convingator scris despre trista veste ca in statele cele mai sarace din SUA mortalitatea infantila a crescut vertiginos in ultimii doi ani. ONG-urile care dezvolta diverse programe de dezvoltare in comunitatile cele mai sarace din aceste state, comunitati alcatuite in mare parte (cum altfel!) din minoritati (in special negri si hispanici) leaga acest trend alarmant de taierea fondurilor in programe de tip Medicaid (servicii de sanatate pentru saraci) si alte programe de asistenta sociala. In acelasi timp, unul din reprezentantii statului sustine ca minoritatile sunt acelea care "nu cauta" programele de asistenta sociala si sanitara. Asta mi-a amintit de o replica venita din public ce mi-a intrerupt brutal prezentarea pe care am tinut-o vineri in cadrul Romanian Conference de la Columbia University.[***]

Vorbeam in cadrul prezentarii "Re-thinking Romanian Education is Re-thinking Its Future" (in curand disponibila online) de accesul inegal la educatie pentru anumite minoritati din Romania (persoane cu dizabilitati, copii romi). Imi scosesem datele din statistici oficiale ale Ministerului Educatiei si Cercetarii. Cand am rostit aceasta fraza, din public a sarit foarte agresiv o voce, a unei tinere din Romania ramasa la studii in SUA: "It's their fault, they are not seeking education". Am fost destul de uracioasa si cu cel mai dragalas zambet posibil am raspuns (exact asa am frazat): "We will gladly answer all comments and questions coming from the audience, as soon as we will finish the presentation, if we may do so".

Ulterior am discutat cu ea si am reusit sa purtam un dialog destul de coerent in care sa ii explic ca situatia socio-economica a comunitatilor de romi din Romania este atat de complexa, incat a spune "they are not seeking education" e o simplificare grosiera a problematicii. Si mi-am amintit de asta atunci cand am citit articolul din NY Times, care vorbeste, prin intermediul povestilor de viata ale unor femei, si fara comentarii parazitare, despre ce inseamna sa traiesti in Sud. Ce inseamna sa trebuiasca sa mergi 60 de km pana la prima clinica, unde de cele mai multe ori serviciile de sanatate maternala sa nu fie disponibile... ce inseamna sa nu poti merge la o clinica pentru ca ar insemna fie sa lipsesti o zi de la munca, fie sa lipsesti o zi de la scoala... ce inseamna sa nu poti manca decat mancare extrem de nesanatoasa, pentru ca nu iti permiti ceva mai bun... ce inseamna sa traiesti intr-un ciclu perpetuu al lipsei de educatie, lipsei de informare (cu privire la ocrotirea sanatatii, la metode contraceptive, la consiliere profesionala si personala), si lipsei de sanse reale de a trai mai bine. Tot vineri, American Cancer Society publica un raport in care arata ca minoritatile din New York (in special asiatici si hispanici) sufera in mod disproportionat de cancer, pentru ca nu beneficiaza de consultatii si tratament la timp. Cauzele sunt iarasi extrem de complexe: stigmat social, necunoasterea hatisurilor sistemului asigurarilor de sanatate, lipsa de consiliere, etc.

Exact aceleasi disproportionalitati se petrec si in Romania cu toate piedicile pe care le intampina categoriile sociale mai putin fericite. A... si cu ocazia asta mi-am amintit de programul "Cornulet cu lapte". Mai tineti minte ce misto s-a facut de el? Tin minte ca pustanii din 45 (scoala generala din cartierul rezidential Dorobanti, de langa liceul meu) isi luau cutiutele cu lapte si le puneau in fata masinilor cat timp semaforul de la benzinarie din Dorobanti arata rosu. Pentru ca masinile sa treaca peste ele, sa imprastie laptele pe carosabil, iar ei sa chicoteasca fericiti de pe trotuar. Timp in care se pare ca in comunitatile din sudul Romaniei, procentul de copii alfabetizati a crescut pentru ca cei mici au inceput sa vina constant la scoala ca sa manance gustarea guvernamentala. Ironic, nu?

De-asta ma voi bucura atunci cand voi auzi ca situatia politica se va normaliza, si ca vom fi capabili sa dezvoltam proiecte, sa absorbim fonduri comunitare, sa pompam bani in educatie si infrastructura in mediul rural, si tot asa. Dream on, dear, dream on! :)

Ziua cea mai trista

2007-04-19T17:15:00.000-05:00

Azi a fost una dintre cele mai febrile si triste zile din viata mea. Am plans. De nervi, de dezamagire, de neputinta. Pentru ce s-a intamplat in tara, in mod evident. Cu fina ironie, Clara ne indeamna sa povestim ce treburi triviale faceam in momentul in care parlamentul (in momentul asta imi permit sa scriu "parlament" cu minuscula) vota suspendarea lui Basescu. Culmea destinului, fara a sti nimic din mareata marlanie ce se petrecea in tara, eu semnam hartiile oficiale care imi prelungeau sederea in State. Daca as fi stiut ce se petrecea, cred ca as fi rupt foaia de cat de tare as fi apasat cu stiloul ala. Ma intorc la vara, nu va temeti, povestea e lunga... Dar nu-i asa ca e ironic? Invatamintele de azi sunt insa dure...[***]

In primul rand am fost total dezamagita de reactia romanilor... din ce am mai citit prin presa - imi pare rau, dar la posturi romanesti de televiziune nu am acces - aceasta a fost foarte slaba. Generatia mea nu constientizeaza importanta functionarii corecte a politicului. Generatia parintilor mei intelegea importanta democratiei... fiind crescuti total privati de libertatile democratice, au iesit in strada in anii 90 si au creat Piata Universitatii. Au avut idealuri, au avut constiinta civica, au iubit participarea. Ce face generatia noastra? Nimic... "Nu ne pasa de politica". "Avem o slujba buna si avem ce pune pe masa". Atata tot. Mi-e sila de aceasta generatie lipsita de idealuri si de modele. Ei bine, in lipsa unui mediu politic sanatos o economie nu poate functiona. Si asta ar fi bine sa realizam cu totii.

Secundo, sa fie clar ca nu sunt fanul numarul 1 al lui Basescu. Imi displac liderii prea puternici si prea carismatici. Dar asa cum democratia este cea mai putin rea forma de guvernare, asa si Basescu este cel mai putin rau dintre toti actorii politici cu oarece reprezentativitate in Romania lui 2007. In plus, este un lider sustinut de popor. Si asta e tot ce conteaza. Daca poporul voteaza democratic un om, fie el si dictator, nu il poti acuza de falsa constiinta. Iar in prezent romanii l-ar vota din nou pe Basescu. Comparativ, matematic vorbind, actualul parlament reprezinta mai putin de 22% din romani. In plus, Curtea Constitutionala (organul fata de care toate celelalte institutii se cuvine sa fie deferente) a examinat si a spus: Basescu nu a incalcat constitutia. Basescu a picat politic si asta e foarte trist.

Terto, asa cum arata articolele aparute in presa occidentala, exercitiul total nelegitim ce a avut loc astazi in Romania arunca pe margine de prapastie calitatea noastra de membru in Uniunea Europeana. De aici decurge un carusel de rele... lipsa de credibilitate, lipsa de stabilitate, lipsa de fonduri structurale. Pe scurt, ne-am sapat o groapa adanca si sumbra. Iar ultima gaselnita cu "inventarea unei legi" care sa nu mai permita candidatura lui Basescu la alegeri e atat de barbara, incat nici nu merita comentata.

Multumesc Alex R, mama, Alex, Clara si Stefan (in ordine cronologica) pentru ca ati fost alaturi de mine in aceasta zi a frustrarii si a neputintei... Multumesc Zoso si Gramo pentru posturi.

"Puterea de a ajuta", 19 Aprilie, Centrul Ceh

2007-04-17T21:39:00.000-05:00

Printr-un mesaj trimis de Lizi pe grupul de discutii al facultatii mele din Romania am aflat de un supereveniment ce va avea loc joi, 19 aprilie, la Centrul Ceh. Mi-ar placea mult sa ma fiu acolo! "Puterea de a ajuta" este un eveniment organizat de People in Need - unul din cele mai experimentate ONG-uri care lucreaza in programe de dezvoltare si cooperare internationala - si de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) din Romania.

Se vrea a fi un forum de discutii care sa genereze idei pentru strategia de cooperare pentru dezvoltare a Romaniei in urmatorii ani, avand in vedere ca Romania a devenit tara donator si artizan, alaturi de ceilalti membrii UE, ai cooperarii internationale pentru dezvoltare. Vor participa la discutie reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Externe, si Comisiilor de Politica Externa din Parlament, si ai organizatiilor non-guvernamentale din Romania interesate de aceasta problematica.

E unul din primele forumuri de acest gen si este mare nevoie de el! Subiectul cooperarii pentru dezvoltare nu este in agenda publicului, nu beneficiaza de infrastructura institutionala adecvata, de cadru legislativ adecvat, de mecanisme de elaborare, implementare si monitorizare de politici publice in acest sens. Daca nu luam masuri curand, banii nostri ai tuturor se vor duce in directii gresite si nimeni nu va fi raspunzator in fata nimanui pentru asta!

Later edit: America si armele

2007-04-17T09:17:00.000-05:00

Presedintele Bush, in timp ce isi exprima regretele pentru tragedia petrecuta ieri, afirma dreptul inalienabil al cetatenilor americani de a purta arme. A mentionat totodata ca este impotriva unor legi mai stricte in ceea ce priveste controlul armelor.

Avand in vedere ca in Virginia la 12 ani poti sa cumperi legal un pistol (de fapt, "rifles and shotguns"), iar la 16 ani poti sa te aventurezi spre assault guns (sa te duci cu Uzi-ul la liceu, asa), ca politia nu are autoritate sa monitorizeze comertul de arme, si ca nu exista nici o lege care sa oblige proprietarii de arme sa le tina sub cheie si cu safety whatever pus, reactia lui Bush mi se pare strigatoare la cer. Iata legile din Virginia in privinta asta.

America... trezeste-te!

2007-04-16T21:40:00.000-05:00

Win McNamee/Getty Images

Tragedia care a cutremurat astazi America nu este decat un alt exemplu de insuficienta (si ineficienta) a statului proiectat de maretul popor american... Si inca un exemplu de diferenta culturala care face ca batrana noastra Europa sa radieze prin comparatie. O spun direct si fara teama: American neoliberalism sucks! Intr-o universitate din Virginia un pusti a impuscat 33 de studenti. La zid, executati unul dupa celalalt. NY Times acopera, ca de obicei, evenimentul. Scenariul nu e nou, doar ca proportiile sunt mai mari ca oricand.... [***]

Individualism, suficienta de sine, autoresponsabilitate. Nu suna ca fiind trasaturi culturale atat de rele, nu? Statul american a incercat, in majoritatea etapelor istorice pe care le-a traversat, sa se tina cat mai departe de paternalismul european. Din nefericire, acest model de guvernare a subminat in timp multe din functiile firesti ale statului, printre care asigurarea securitatii persoanei. Din 1700 si ceva americanii au dreptul constitutional sa poarte arme, si acolo a ramas scris negru pe alb... de la 1700 si ceva. A detine arme e un drept individual firesc, iar statul/ statele a(u) ajuns sa controleze extrem de firav comertul de arme. La Walmart (un fel Selgros american) in Texas - imi spunea un prieten duminica - ai urmatoarele raioane, aliniate: frozen food, baby shoes, pastry, stationery, guns, mineral water, etc. E mai simplu sa iti cumperi un pistol decat sa iti iei carnet de sofer! Statul nu mai detine monopolul asupra violentei legitim exercitate. Guys, something is damn wrong!

Ironii

2007-04-16T12:18:00.000-05:00

Lucrez la o cercetare despre Adunarea Generala a Natiunilor Unite. In anii 50, un delegat foarte experimentat dintr-o tara foarte importanta le spune subordonatilor inainte sa ii arunce in negocieri: Whenever possible, use good political arguments. If there are no good political arguments, use bad political arguments. If there are no bad political arguments, use legal arguments. Sa mai spuna cineva ca "it's not all about politics"...

Pestisori

2007-04-15T16:29:00.000-05:00

Stiu ca probabil Maria si Cosmin ma vor trage de urechi pentru ca nu raspund loviturilor lor de leapsa, insa sunt receptiva provocarilor similare venite de la bloggeri pe care nici nu ii cunosc personal... si nici nu am baut beri impreuna si alte cele (desi nu a intrat vremea in sac). De fiecare data cand m-au provocat mai sus-numitii eram ingropata intr-o tona de hartii la birou, iar acum sunt blocata in casa din cauza unei pseudo-tornade/ furtuni care matura New York-ul. Si totusi nu uit leapsa cu "De ce tii un blog" venita via Cosmin, pentru ca mi-am pus destul de des aceasta intrebare in ultima vreme. Asa ca raspund loviturii de leapsa venita via Gramo... E vorba de pestisorul de aur si de trei dorinte pe care le-ai vrea devenite realitate. Gramo si-a pus sase, ca deh... ei sunt doi (si mai sunt si poetici pe deasupra avand in vedere cum au intors din condei povestea cu pestisorul). Eu am spirit birocratic si in general scriu cu bullets-uri, asa ca iata cele trei aprige dorinte care ma bantuie in momentul de fata. [***]

1. Vreau eliminarea tuturor vizelor de pe pamantul asta. Uite asa... vreau si eu sa vad unde ne vor purta picioarele daca nu mai exista nici o viza care sa ne desparta de pamantul fagaduintei... oricare ar fi el. Si va garantez ca nu vom fi mult mai mobili decat suntem acum. :) Personal, as vrea una bucata viza SUA (de tranzit!) la mine in pasaport, care sa imi permita planurile de revizitare a tarilor calde in mai. Si apoi tari nordice si frumoase si tot asa. E prea lunga si scarboasa istoria ca sa v-o povestesc acum.

2. Vreau o zi de 30 de ore... ba nu, de 35, de 45, de 1025... Vreau sa pot dormi jumatate din ea, iar restul de ore sa fiu setata pe red-bull si pe treburi pentru scoala... Nu de alta, dar in momentul de fata incep sa ma dezintegrez de cat de multa treaba am.

3. Vreau ca in urmatorii doi ani sa calatoresc in China/ Hong Kong/ Nepal (ma multumesc cu una singura) si in Brazilia/ Columbia/ Peru (in America Latina ar merge parca doua destinatii). Si cum eu nu vizez nici la pestisori de aur, nici la alte entitati aurifere, s-ar putea ca aceste micute dorinte sa nu fie chiar atat de intangibile. Hehe... :)

A... si-as mai vrea sa prevad viitorul. Sa vad prin ce cercuri profesionale ma voi invarti peste 10 ani. Inspirata de conversatia cu Clarice. Dar ar fi plictisitor sa stiu asta, nu? Mai departe pestisorul sa inoate la Clarice, Miruna si Maria... Si promit sa revin la pestisori mai vechi veniti pe filiere zirristice.

Blog romanesc de politica

2007-04-15T11:18:00.000-05:00

Salut lansarea unui nou blog... E un blog colectiv, lansat de colegii mei de la Civitas'99 - Asociatia Studentilor si Absolventilor in Stiinte Politice. Il gasiti aici: civitaspoliticsblog. Baietii vin cu background-uri mai academice, asa ca scuzati-le lipsa de experienta intr-ale blogging-ului.

Primele doua posturi sunt chiar interesante. George povesteste despre dilema in care se afla Romania, care trebuie sa aleaga intre UE si NATO, prescriind totodata o mai mare apropiere intre SUA si guvernul roman! Pentru mine, hranita de cateva luni bune cu portii zdravene de anti-Americanism, simplul gand imi da fiori. Andrei Tiut face apoi o analiza foarte faina a relatiei dintre presedinte si premier in Romania. Mi-a placut mai ales concluzia lui ca Romania nu poate avea niciodata presedintele pe care si-l doreste... Romania e o republica parlamentara, dar romaii vor un lider puternic si nu au exercitiul institutiilor democratice; astfel incat orice candidat, pentru a fi ales, trebuie sa promita masuri pe care legal nu le poate face. Ne-ar sta mai bine oare intr-o republica prezidentiala? Ne plac atat de mult individualismele si respingem rodajul institutional? Hmm... food for thought. Thanks, Andrei!

Anyway, every now and then, chiar merita sa vizitati blog-ul Civitas! Poate scriu si eu in curand ceva, caz in care CLAR va trebui sa il vizitati :)

Acumulari de capital

2007-04-12T21:30:00.000-05:00

Dintr-un articol hotnews and aflat ca 2% din locuitorii adulti ai planetei detin peste 50% din averile individuale din lume. Studiul initial a fost facut de WIDER (World Institute for Development Economics Research of the United Nations University (UNU-WIDER)). Evident ca aici intra in peisaj si topul Forbes cu miliardarii planetei. Interesant e ca magnatul mexican Carlos Slim, despre care scriam intr-un post mai vechi, a urcat pe locul doi si se apropie vertiginos de indestructibilul Bill Gates. Studiul asta m-a facut insa sa ma gandesc la ce inseamna acumularea de capital, atat pentru societate, cat si pentru piata.[***]

Din punct de vedere al dreptatii sociale - chiar si asa cum e vazuta ea de libertarieni, caci si Nozick vorbeste de exemplu de privari de capital care sunt rezultante ale mecanismului pietei, si care sunt totusi atat de grave, incat socheaza constiinta - rezultatele studiului arata clar ca situatia este in neregula. Oricat de prost ma pricep la economie, chiar si din punct de vedere al eficientei pietei, lucrurile nu sunt in regula atunci cand prea mult capital e concentrat in mainile unui numar prea mic de persoane. Ma intreb insa cum se poate remedia situatia, mai ales avand in vedere ca viziunea laissez-faire inca domina in cercurile celor mai inalti decidenti.

Si totusi, ma uitam peste niste cazuri decise la Curtea Suprema a Statelor Unite si pana si in SUA - patria-muma a laissez-faire-ului - statul intervine (chiar brutal!) in cazul acumularilor de capital. Spre exemplu, in Hawaii Housing Authority v. Midkiff (1984), statul a luat din proprietatea privata a 70 de persoane (care detineau peste jumatate din teritoriul Hawaii-ului), evident cu "justa compensatie" (evident ca nu atat de justa pe cat s-ar crede), spre a da respectivul teritoriu unui numar mai mare de persoane private, pentru a-l dezvolta. Iar Curtea Suprema a Decis ca respectiva lege este constitutionala. La fel s-a intamplat si in Kelo v. City of New London (2005), unde in scopul binelui public (crearea de job-uri, dezvoltare), statul iarasi a confiscat proprietate privata. Stiu ca sunt multe diferente intre cele chestiuni, dar totusi mi s-a parut interesant ca o asemenea intruziune in "Mariile-lor" proprietate privata si capital privat se petrece tocmai in SUA.

Donatii Online & Global Giving

2007-04-12T21:16:00.000-05:00

Documentandu-ma despre "campania doilasuta", am aflat de o alta initiativa faina. Donatii online e un portal infiintat de Centras - in parteneriat cu Gecad - prin care poti dona bani ONG-urilor pe care le sustii, si implicit poti contribui la avansarea unei cauze in care crezi. Site-ul mi se pare o mare realizare in Romania, si il salut din toata inima.

Mai interesant mi se pare insa Global Giving, care functioneaza pe acelasi principiu al banilor dati online pentru cauze sociale. Dar de data asta, donatorii finanteaza direct proiecte, nu organizatii ... si in felul asta gradul de accountability al ONG-ului (o problema uriasa in lumea non-guvernamentala), creste semnificativ. Imi place de asemenea cum cei de la Global Giving iti arata exact unde se duc banii tai (e pana la urma o chestie de marketing, dar are efectul scontat): "a donation of 50% will buy school supplies for one child, for one year" (as part of this project of increasing youth literacy in Haiti), "a donation of $1000 will build a classroom for 30 kids", etc. Check out site-ul un pic, pentru ca merita!

Doilasuta!

2007-04-11T18:52:00.000-05:00

Sustin Doilasuta! Mi se pare una dintre cele mai tari initiative legislative din ultimii ani din Romania. Andressa este suficient de convingatoare in ultimul ei post, asa ca nu mai este nevoie sa incep si eu o pledoarie in favoarea acestei initiative.

Cum eu momentan nu am nici o sursa de venit in Romania :), de-abia astept sa imi conving familia si cunoscutii sa intre pe doilasuta.ro (la ora asta nu merge site-ul, dar probabil pentru ca in Romania e noapte si echipa tehnica lucreaza la ceva), sa isi gaseasca un ONG si sa redirectioneze catre el 2% din impozitul lor pe venit. Personal, as merge fie pe mana Fundatiei Codecs pentru Leadership (sau al altui ONG care face lucruri bune in educatie), fie pe mana unuia care lucreaza in campanii impotriva traficului de fiinte umane (Asociatia Caritas Bucuresti, Asociatia Alternative Sociale din Iasi, etc.), pentru ca traficul de fiinte umane e una din cele mai grave incalcari ale drepturilor omului care bantuie societatea romaneasca in prezent.

America...

2007-04-09T23:18:00.000-05:00

Zilele astea am fost probabil mai romanca decat oricand. Am luat contact cu romanii din Queens, am fost pentru prima data la un restaurant romanesc, am fost la biserica romaneasca de Inviere, am vorbit romana, am vopsit oua, am respectat cat de cat traditiile, am sarbatorit Pastele intr-o familie de romani, si asa mai departe. Si totusi am ajuns sa respect si sa apreciez Statele Unite mai mult decat oricand alta data. America nu mai este de mult - mai ales in ultimii ani, de cand cu 9/11 si tot ceea ce decurs de acolo - taramul tuturor posibilitatilor. Si totusi ramane - speram sa nu fiu nevoita sa spun asta - tara celor mai multe posibilitati. Mi-am amintit zilele astea ce nu imi place la Romania, si de ce se cuvine sa apreciez Statele Unite. [***]

Sa o luam pe rand. In Queens mi-a placut... mi-a placut cofetaria romaneasca, insa senzatia principala pe care am avut-o este ca pana si cofetaria este mai autentica decat acasa... mai multe prajituri, mai bune, mai aratoase. Vanzatorii mai amabili, icrele mai bune decat orice se gaseste in comert in Romania. Cartierul... mai pitoresc de zeci de ori decat orice supermarket bucurestean.

A doua zi m-am intalnit cu Diana... Diana isi urmeaza visul in State; face civil engineering si economie. La un colegiu mic din Pennsylvania... dar face, in calitate de student in anul 1, cursuri extraordinare si deja va lucra la o cercetare in vara asta. Si multi studenti destepti au aceasta posibilitate inca din timpul studiilor universitare. In Romania nu tin minte sa existe asa ceva. Diana este aici cu bursa uriasa, iar incepand din aceasta vara va castiga bani - din munca de cercetare, din job-ul de resident assistant, etc. Mi-am amintit alaturi de Diana, incercand sa ne pregatim prezentarea "Re-thinking Romanian Education Is Re-thinking Its Future" pe care o vom tine la Romanian Conference la Columbia University, cate puncte slabe are invatamantul din Romania... nici nu cred ca trebuie sa intru in detalii despre cat de prost este construit sistemul educational back in our good old homeland.

A doua zi am fost cu Diana la un restaurant romanesc... Se cheama "Acasa" si e localizat in Sunnyside... Mancarea a fost singurul lucru bun. In rest, inca de la primii pasi in restaurant (ba nu, chiar de la firma ultra de prost gust de deasupra usii) te intampina un aer de kitch. Aceleasi chelnerite jenant de dezbracate, decoltate si machiate de la terasele de la mare din Romania, aceiasi barbati libidinosi cu ghiuluri la mana si bere Ursus in fata... numai ca, vai Doamne, in Statele Unite. Aceiasi lipsa impardonabila de respect pentru client... mai ales cand clientii erau doua fete tinere (mi s-a intamplat de nenumarate ori in Romania sa fiu tratata mai prost doar pentru ca la un restaurant eram numai femei, neinsotite de un barbat; dar niciodata nu am patit asta in State). Am asteptat nota 45 de minute!!! Am fost la zeci de restaurante in State pana acum... nu am mai asteptat nicaieri mai mult de 3 minute. Si nota a venit scrisa de mana pe o hartie uleioasa, si nu ni s-a dat voie sa o luam acasa... Oh, sweet Romania!

La biserica romaneasca (Sf. Dumitru de langa Central Park) mi-a placut mult... extrem de multa civilizatie si mult bun simt. Romani care traiau in State de zeci de ani.. Bine imbracati si foarte linistiti. Tineri sau batrani de 80 de ani, copilasi... cu totii pareau impacati cu sine. Erau romani si totusi traiau intr-o lume buna... o casa departe de casa. Cand preotul a citit din Sfanta Evanghelie, intai rugaciunea si multumirea s-au indreptat spre Statele Unite, apoi spre "tara noastra" Romania. Ca nota amuzanta, cele mai haioase erau cuplurile mixte... ele romance, ei suedezi sau americani sau israelieni... incercand sa mormaie "Hristos a Inviat" sub privire dragastoase ale sotiilor/ prietenelor.

Cel mai tare m-a marcat ziua petrecuta alaturi de Irina si de familia ei... mutati aici de 15 ani, imediat dupa Revolutie, doi tineri de 35 de ani si un copil de 5 ani au lasat totul in urma si au recladit totul aici. Veniti cu nimic in buzunar in afara de o diploma universitara si mult curaj... si-au cladit aici o viata frumoasa, facandu-si meseria pentru care au fost pregatiti (ingineri)... si-au cumparat o casa, fac excursii in Europa, inca mananca miel si cozonac, si-au trimis copilul la o scoala extraordinara, si in general au putut realiza lucruri pe care in Romania inca cu greu le poti realiza. Si mai ales nu ca inginer, doctor, profesor, samd. Si nu fara "un spate", fie el cat de mic (macar un apartament lasat mostenire de la parinti sau bunici, un acoperis deasupra capului, relatii profesionale, etc). Mobilitatea sociala este inca fantastica in State... iar clasa de mijloc educata este un segment extrem de important din populatie... preturile sunt inca mai mici decat in Europa (sa zicem la benzina si la bunuri de larg consum) si castigurile mult mai mari. Nu stiu cati avocati din Romania, si chiar din Europa, ajung la 35 de ani, de exemplu, sa aiba un salariu anual din 7 cifre (dolari americani, sa fie clar).

Cu o etica a muncii care inca lipseste, cu o corectitudine in spatiul public care lipseste si ea, cu o atitudine generala total eronata vizavi de societate , si cu un sistem educational rupt de realitate, mai sper doar in eforturile depuse de o mana de oameni ca lucrurile pot evolua in mai bine si acasa.

Vagi arome de acasa

2007-04-05T19:44:00.000-05:00

Mandra-s de mine si dor mi-e de casa :) Mi-am facut timp sa dau o fuga pana in Queens, la o cofetarie romaneasca, un loc de care am aflat de la Lola (thankee!), dintr-un post despre bunatati romanesti ce pot fi cumparate in inima NY-ului. La Krystal European Bakery am stat si m-am minunat in fata unei vitrine pline de savarine, amandine, cartofi, torturi diplomat, cornulete... un rai zaharisit... si romanesc! La 30 de minute de mers cu metroul de NYU. Imi pare rau ca nu am avut aparatul foto cu mine :( Cel mai dulce mi s-a parut faptul ca am auzit un copil, o fetita scumpa rau, strigand in romaneste dupa taticul ei... Acel "tati, tati, imi iei si mie cornulete" mi-a inmuiat picioarele, pur si simplu. Cred ca mi-e dor de casa...

Intr-un final am luat patru cozonaci! Si nu m-am putut abtine de la alte bunatati romanesti - stiu ca ma vei uri pentru asta, Diana, dar promit sa mergem la un restaurant romanesc curand, si luni tot vin pe la voi ca Scufita Rosie in zi de scoala-, asa ca m-am mai incarcat si cu salata de icre (mai buna ca aia de acasa!), si cu doua savarine insiropate si aromate ... yummmy :)

Nu am mai fost niciodata in Queens si acum imi pare rau... Mi-a placut mult zona. Extrem de multa diversitate, pravalii etnice si colorate, fara marii retaileri care in Bucuresti deja au inceput sa ucida micul comert, culoarea, savoarea si initiativa privata. In jurul meu auzeam bulgara si poloneza si ceva ce cred ca era rusa... si romana! De la necunoscuti!

Acasa am incercat sa vopsesc oua, si am constatat ca din setul de vopsele pe care il cumparasem cineva furase rosul si il inlocuise cu galben. Rezultatul il puteti vedea: oua galbene, albastre, verzi, verde tip iarba uscata, plus coji de portocale ca sa imi aduca aminte de oua rosii. Vreau cozonaci facuti de bunica! Voi resarbatori Pastele in iunie! Am zis.

Later edit: Americanii NU ciocnesc oua de Paste! Le fierb, le vopsesc si le ascund in spatii verzi. Nici nu le ciocnesc, nici nu le mananca! Hey... where's the spirit? NO fun!

Mai mult "crash" decat "course"

2007-04-05T08:15:00.000-05:00

Cand politica devine atat de jenanta incat trebuie sa ii dau dreptate cu inima deschisa lui Dan Pavel (proful meu de diverse pe la facultate in Romania si actual consilier al lui Gigi Becali), incep sa ma ingrijorez. Si cand intreaga afacere ma face sa imi pun intrebari serioase despre viitorul meu profesional, atunci devin alarmata de-a dreptul.[***]

Mai multi prieteni non-romani au citit in presa internationala despre recenta criza politica din tara. Si m-au rugat sa le povestesc mai multe despre politica romaneasca, sa le tin un mic "crash course on Romanian politics". M-au rugat sa le spun cine sunt baietii buni si baietii rai din intreg peisajul. Cine sunt social-democratii progresisti care promoveaza drepturile omului, egalitate de sexe, protectia minoritatilor, protectia mediului, dreptate sociala, samd), si cine sunt neoliberalii, cine sunt de dreapta si cine de stanga, etc... Mi-au cerut sa fac diferente ideologice/ doctrinare! In Romania? Guys, asta e misiune imposibila. In afara de titulatura eu nu prea mai identific diferente intre ideile/ viziunile promovate de partidele politice din Romania. In afara de discutia asupra taxei pe venit si asupra votului nominal (in cazul din urma agitator e Basescu, nu vreun partid politic), nu tin minte sa mai fi existat vreun clash real in politica romaneasca... clash pe politici, clash pe idei, si asa mai departe.

Asa cum zicea bunul Dan Pavel, defectul de la care se trage tot raul in politica romaneasca este excesiva ei personalizare. In politica noastra nu se confrunta idei si institutiile sunt diforme. Avem confruntari intre personalitati puternice, care raliaza suporteri doar prin carisma degajata... dar totul se desfasoara la nivel interpersonal. Si asta nu e normal! Nu e normal sa votez pentru un partid pentru ca mi-e simpatic liderul lui... Institutiile trebuie sa supravietuiasca disparitiei liderilor...

In plus, la nivel personal am fost afectata de toata criza dupa discutia pe care am avut cu Maciej, un Soros scholar originar din Polonia, profesor de relatii internationale, care acum lucreaza partial la Bard College, partial la CEU in Budapesta. Il avertizam ca vreau sa il scot la o cafea sa ne conversam asupra profesiilor noastre, actuale si viitoare. Si ii spuneam ca as vrea si as putea sa lucrez in guvernul Romaniei, dar nu stiu daca as vrea sa fac asta. Si Maciej m-a intrebat un lucru simplu: "Cat de dependenti politic sunt functionarii publici din Romania?"... Si tristul adevar este ca, asa cum ii scriam si Andreei in urma unui post foarte dragut de pe blogul ei, tot ceea ce inseamna civil servant de nivel mediu si inalt in Romania este dependent politic... Cade ministrul/ seful numit direct prin algoritmi politici, cad si ei... Ceea ce nu este normal! La fel se intampla si cu multe posturi in diplomatie; auzisem la un moment dat ca in Romania procentul de numiri politice in diplomatie vs procentul "diplomatilor de profesie" este invers decat in tarile decente ale Europei... Per total, in lipsa unei meserii de baza extrem de "transmutabile", sa lucrezi pentru guvernul roman este un risc.

Post pentru mama

2007-04-04T11:56:00.001-05:00

Da... asta e un post personal! Aveti voie sa il cititi, dar sa stiti ca este dedicat unei singure persoane :) Puteam sa il spun/ scriu, dar vreau sa ramana pentru posteritate pe acest blog. Mama, saru'mana ca ai fost aici cu mine si ca m-ai facut sa ma simt atat de bine timp de doua saptamani. Multumesc mult pentru ca ma intelegi si pentru ca esti alaturi de mine. Si pentru ca ma critici si ma zgudui, caci am nevoie si de asta. Poate m-am schimbat, poate am crescut, dar asta nu inseamna ca relatia noastra trebuie sa schimbe si ea. Si sa nu te indoiesti nici un moment ca astea doua saptamani care tocmai au trecut au fost extraordinare. Si sa nu iti para nici un moment rau ca ai venit. Te iubesc mult. Ai grija de tine si ne vedem acasa curand, cu totii.

Momster et moi

Conspiratia

2007-04-03T20:22:00.000-05:00

In seara aceasta am fost victima unei conspiratii. Ieseam de la birou pe la 6 si ceva, in zona Midtown (Grand Central) ca sa ma intalnesc cu un amic sa mancam ceva si sa mai catch up. Avand in vedere ca inca traiam/ traiesc micutele mele depresii din ultima vreme, am intrat la Strawberry - un magazin de toale unde (culmea!) eu nu am intrat niciodata pana acum de cand sunt in NY, iar mama l-a vizitat de doua ori. Inauntru am descoperit tricoul care imi reda perfect starea de spirit:

Apoi, m-am lovit de cea mai dragalasa amintire pe care as fi putut sa mi-o cumpar din orasul asta demential si stresant si seducator si zgomotos si vesel:

Cel mai tare suport de creioane ever

M-am intalnit apoi cu Samid, care era imbracat intr-un costum demential, si ne-am dus sa discutam undeva in Midtown... Ce e funny la relatia mea cu Samid e ca ne-am descoperit relativ recent. Mai mult decat atat, in aceiasi zi doua persoane mi-au spus mie ca sunt varianta lui feminina, iar alte doua persoane i-au spus lui ca el e varianta mea masculina! Conspiracy, I know. Si cu Samid am stat si am povestit vieti si planuri si dileme... si am constatat ca suntem cam in exact aceiasi oala apropo de starea noastra de spirit si de viitorul nostru. Mai simtim ca suntem aici doar ca sa wrap up... ne leaga o multime de lucruri de continentul american, adoram viata noastra de aici, si totusi vrem acasa... vrem sa construim lucruri... vrem sa ii revedem pe toti ai nostri (chit ca stim ca ne-am schimbat si ca si ceilalti vor percepe asta), si totusi vrem sa ramanem mereu la fel cum suntem acum... We want everything! Si pentru ca trebuia ca mareata conspiratie sa mearga mai departe, am ajuns sa mancam sushi si sa bem ceva in Therapy, unul din cele mai funky localuri gay din NY. Si sa ne impartasim din sperante si temeri si frustrari (exact, ca la terapie!)... intr-un loc numit Therapy! Deviza locului e "a cocktail cure for what ails you". Grrr... my life is a conspiration :)

Niagara - imagini

2007-04-03T09:06:00.000-05:00

Emotional vorbind, micuta escapada la cascada Niagara nu a fost foarte reconfortanta, dar asta nu a avut de-a face cu Niagara in sine, cat cu alte aspecte despre care probabil voi scrie la un moment dat. Pana atunci insa, la cererea fanilor :)) si nu numai, iata cateva fotografii de la o minune naturala rece si zgomotoasa.

Niagara noaptea... civilizatia e pe partea canadiana

Mother... funky, nu?

Ontario River

Zooming... muulti metri cubi pe secunda

American Falls (se vad mai bine din partea canadiana)

Horseshoe Falls

Wet, wet, cold, wet

2007-03-31T02:36:00.000-05:00

Sunk in damp environment :) Nu chiar, dar in 15 minute plec spre Cascada Niagara. Cum din nefericire nu mai imi permit vacanta fara internet, re-bloguiesc curand.

A Time Out of Time - Coney Island

2007-03-30T11:59:00.000-05:00

Omul e facut 80% din apa, parca. Eu cred ca sunt facuta 80% din apa, si 20% din nisip. Am fost miercuri la Coney Island, un loc din Brooklyn pe care Walt Whitman il considera un nas de balena :) De fapt, daca te uiti pe harta asa arata lucrurile. In 45 de minute de mers cu metroul - a si sa nu uit, multumesc Vivi pentru inspiratie - am ajuns la mare... la plaja. Mi-era atat de dor... Zburdam si topaiam ca un copil de 5 ani dus de parinti in parc la vata de zahar ars.

Coney Island e o statiune deschisa prin anii 20, initial singurul loc din New York populat cu trei parcuri de distractii, faleza si promenada. Intre timp, parcurile de distractii au disparut partial, dar daca te duci in Coney Island ai senzatia unei intoarceri in timp. Asa cum imi imaginez Constanta prin anii 50... de fapt, pe faleza de lemn din Coney Island (faleza pe care mi-am purtat si eu piciorusele) a fost filmata celebra scena in care fusta cea alba a lui Marylin se ridica periculos de indecent in aer.

Pe plaja din Coney Island timpul s-a suspendat cateva clipe... eram doar eu si oceanul si gandurile mele... ganduri multe, mult prea multe. Mi-e dor de vama si mi-e dor de romantism.. In curand se pare ca parcul de distractii - anacronic si boem, si totusi functional - din Coney Island va disparea, la fel si firmele pictate manual in anii 70.. Vreau o Salvati Coney Island! Music, love, oceanwaves.. ehe.. :) (click pe imagine pt albumul foto!)

Coney Island

Omul in imagini

2007-03-30T08:07:00.000-05:00

Warsaw, Poland: A Polish woman holds a cross and flowers as she demonstrates with 4,000 people in support of efforts by the far-right governing party to get the country's tough anti-abortion law anchored in the constitution.
Photograph: Wojtek Radwanski/AFP/getty Images

The Guardian publica in fiecare zi, in cadrul sectiunii de stiri internationale, 24 hours in photos... Check it out often, pentru ca merita. Tin minte ca si la Gaudeamus in Bucuresti este o expozitie similara in fiecare an, insa cu anul respectiv "in photos"... de fiecare data selectia fotografiilor ma lasa pe ganduri... omul in toate formele lui de manifestare social-politica. Fascinant. Gracias, Marco!

Primetime Torture

2007-03-27T11:25:00.000-05:00

Primetime Torture este un proiect al cunoscutei organizatii Human Rights First. Monitorizand principalele canale TV din State, HRF a constatat o crestere spectaculoasa a scenelor de tortura din productii TV cu mare succes la public, difuzate in prime-time (Alias, Lost, Law and Order, etc.)... mai mult decat atat, baietii buni si eroii justitiei americane sunt cei care folosesc tortura la modul cat se poate de inocent.. and the mob applauds!

In plus, se pare ca respectivele productii au o mare influenta asupra personalului armatei americane, care considera ca asa este firesc sa actioneze la locul de munca. Ceea ce e fain este ca HRF, alaturi de cativa producatori de la Hollywood lucreaza la un documentar in care sa arate tinerilor soldati diferenta intre ceea ce vad la TV si tehnicile de interogatie/ detentie acceptate conform dreptului (national si international).

Ma intreb cati dintre noi percepem ca multe din lucrurile care sunt prezentate la TV intr-o lumina pozitiva sunt de fapt imorale/ ilegale/ daunatoare? I may be overstretching the issue, dar pe cand un documentar fain care sa educe tinerele din Romania ca reteta succesului nu e neaparat Monica & Irinel Columbeanu? Inca ma bantuie discutia din Barlad, din cadrul proiectului ORICUM & British Council despre valorile tinerilor romani, in care pustoaice inteligente de liceu imi spuneau cu nonsalanta ca modelul lor in viata e Monica Gabor/ Columbeanu.

(In)constienta sociala (sau lectii invatate in State, numai bune de rumegat in avionul spre casa)

2007-03-27T04:51:00.000-05:00

Sambata ma plimbam cu metroul in Washington DC. Mama remarca: “Ce multi negri… In New York aveti mai putini!” Duminica mi-am baut cafeaua intr-una din zonele cele mai “posh” din DC; stateam pe o banca in campusul uneia dintre cele mai prestigioase universitati americane, anume Georgetown University. Furnicar de studenti iesiti la siesta sau studiu pe pajistile campusului. Mama remarca ingenuu: “Auzi… dar stam aici de o ora… cum de nu am vazut nici un negru trecand pe langa noi?”[***]

Washington DC… mareata capitala a maretului imperiu american. Locul in care mandria republicana – transpusa in constructii marete, gen memoriale, monumente, si galerii de arta care abunda in opere ale marilor maestri europeni – se imbina cu mizeria adusa de politicile americane (fie ele vechi segregari rasiale, fie politici sociale lipsa in prezent). Washington-ul este unul dintre cele mai nesigure orase din lume, rata criminalitatii fiind dezarmanta. Ghetourile din sudul orasului (apartinand in general persoanelor de culoare, fie ei negri – ca sa fim politically incorrect, fie hispanici) sunt de 5 ori mai mizere si nesigure decat Ferentariul nostru. Iar centrul orasului este o enclava a puritanismului si republicanismului, cu bulevarde curate si linistite, cu parcuri publice si cladiri guvernamentale.

Seara, pe lista de discutii in care mai schimbam impresii si idei cu Soros kids, Ivan – un viitor regizor sarb, un tip foarte reflexiv si relativ stangist – schimbase deja 15 mesaje cu Sasa – un alt sarb, student la stiinte politice, mare libertarian si la fel de reflexiv si el. Ivan punea la indoiala ratiunea noastra de a fi aici, copii intretinuti in State de banii filantropului Soros, si ulterior folositi ca agenti de schimbare in tarile noastre de bastina… ce lectii valoroase din punct de vedere instrumental invatam noi aici, inchisi in campusuri de tip “safe haven”, si avand acces la toate bunurile minunate la care au acces copiii americani, albi, crescuti in suburbii rezidentiale si cu educatie universitara care costa in medie 200000 de dolari? Ce lectii sa invatam dintr-o tara in care inegalitatea sociala abunda, in care statul are serioase probleme in asigurarea standardelor de calitate in servicii, si in care corporatiile spala cu o mana (la Starbucks toate canile sunt reciclabile) ceea ce murdaresc cu cealalta mana (God knows cati copii lucreaza pe plantatiile de cafea care produc café latte-ul pentru care eu platesc cam cat castiga parintii lor in doua saptamani)?

A doua zi l-am citit Amartya Sen, un tip care a castigat premiul Nobel in economie relativ recent. In “Development is Freedom”, Sen arata, printre altele, ca o viziune larga asupra dezvoltarii economice demonstreaza ca un segment mare al populatiei Statelor Unite traieste intr-o stare de dezvoltare inferioara populatiei din China, India si Sri Lanka. Go ahead and read Sen! He’s illuminating.

Si totusi experienta SUA a meritat din plin… probabil am devenit mai critica (de parca mai era loc pentru si mai mult spirit critic!) decat am fost vreodata. Am invatat sa vad lucrurile in perspective mult mai largi. Mi-am schimbat destul de mult vederile politice… si cum intr-o zi voi ajunge sa influentez politici sau sa schimb valori (poate voi ajunge vreodata in mediul academic), experienta de aici ma va ajuta mult. Ma intreb insa cat de departe e Romania de ceea ce gandim si discutam noi aici. Ma infioara gandul cat de inconstienti social sunt majoritatea tinerilor romani… ma intreb daca fair trade, protectia mediului, voluntariat, participare (yup, voting dude, voting!), sustenabilitate, dezvoltare, protectia minoritatilor, globalizare, educatie, etc. spun ceva masei critice de cetateni romani cu varsta cuprinsa intre 15 si 25 de ani…

Din capitala cea imperiala

2007-03-25T16:22:00.000-05:00

Tocmai termin de revizitat nu batrana Roma, ci Washington DC-ul... Cu muma-mea, de data asta... Revin cu impresii, mai mature si mai "la rece" cu privire la societatea americana, pe care incep sa o vad in ce in ce mai critic. Am chef de blogging, asa ca asteptati-va la post-uri noi, evident daca supravietuiesc unei noi calatorii cu suicidalul Chinatown Bus.

Calea de mijloc, Mexico si Octavio Paz

2007-03-25T16:16:00.000-05:00

Unul din lucrurile interesante pe care il inveti in Mexico este importanta nuantelor. Tonurile de gri si moderatia ca arme, ca avantaje, nu ca efecte negative ale compromisurilor rusinoase. Comparatia asta mi-a venit in minte pornind tot de la politica mexicana… de la felul in care Mexicul traieste o perpetua micuta drama politica in cautarea unei solutii care sa ii asigure atat echitate sociala, cat si libertate. Din pacate, o tara, ca si un om de altfel, pare ca traieste prea putini ani de batranete – matura si linistita, inspirata si inteleapta.[***] Mexicul a fost – politic vorbind – mereu in febra: transformarile epocii coloniale, modernitatea, razboiul, regimul autoritar, democratia avantata si neoliberala, si relativ recent promisiunile ademenitoare ale unei noi stangi – “nuestra America Latina libre”.

Octavio Paz, scriitor si diplomat Mexican – castigator al Premiului Nobel pentru Literatura in 1990 – ofera, prin traseul lui intelectual, o ilustrare vie a acestui spirit mereu in garda, niciodata multumit, si echilibrandu-se prea tarziu. Paz s-a nascut chiar in mijlocul revolutiei, in 1914, si primele lui poeme au fost inspirate partial de Marxism, partial de suprarealism. Cert este ca, din punct de vedere ideologic, stanga a fost cea care l-a inspirat. Desi initial a fost de partea republicanilor in timpul Razboiului Civil din Spania (1947), ulterior si-a petrecut viata criticand stanga si imbratisand idealurile societatii capitaliste.

Tocmai am citit insa discursul pe care l-a tinut cu ocazia primirii Premiului Nobel, in 1990, adica foarte aproape de sfarsitul vietii. Pe langa un rezumat foarte frumos scris al viziunii lui asupra spiritului latino-american, asupra istoriei si mai cu seama asupra spiritului mexican – a scris despre asta pe larg in opera lui cea mai cunoscuta, “Labirintul singuratatii”, pe care tocmai incep sa o citesc – Paz denunta ipocrizia postmodernismului in timp ce lauda modernitatea – agatandu-se de ultimele ei umbre. In privinta orientarii politice, Paz face acum cateva amendamente viziunii lui de maturitate. Inlocuieste solutiile punctuale – bazate pe eficienta si eficacitate – pe care le predica in cea mai mare parte a vietii lui, cu o viziune globala asupra istoriei si politicii. Critica economia de piata din papucii bunicului intelept, ajuns capabil sa vada si dezavantajele mecanismului impersonal si rece numit “piata”: “As a mechanism, the market is efficient, but like all mechanisms it lacks both conscience and compassion. We must find a way of integrating it into society so that it expresses the social contract and becomes an instrument of justice and fairness. The advanced democratic societies have reached an enviable level of prosperity; at the same time they are islands of abundance in the ocean of universal misery. The topic of the market is intricately related to the deterioration of the environment. Pollution affects not only the air, the rivers, and the forests but also our souls. […]”

Mi-am amintit ca si Robert Nozick – cel mai puternic aparator al statului minimal pe care l-a produs libertarianismul pana acum – si-a amendat filosofia (care a revolutionat gandirea politica a lumii din anii 70 incoace) in doua eseuri scrise in ultimii ani de viata.

Totodata stateam inca o data si reflectam care este calea corecta in politica. Ce e buna guvernare? Am de gand sa recitesc cat de curand “A treia cale” de Anthony Giddens… cred ca nu am inteles-o correct la vremea la care am citit-o, fiind probabil inca sub imperiul marelui Nozick. Nuances… de Mexico still, desi in drum spre Washington DC ☺

De Mexico

2007-03-21T01:56:00.000-05:00

Din nefericire, pozele chiar nu pot demonstra cat de fascinant e Mexicul. Si totusi, give it a shot! Click pe poza pentru a vedea albumul.

Mexico

Mexican politicking

2007-03-21T01:19:00.000-05:00

Protest anti-Bush la Universidad Nacional Autonoma de Mexico

Cum altfel puteam sa incep seria posturilor despre Mexic decat detaliind cateva ganduri despre politica mexicana... prin "politica" haideti sa intelegem viata cetatii in general. Mexic este, din punct de vedere politic, un paradox. Economia politica a Mexicului este profund capitalista. Spirit antreprenorial cat cuprinde, autostrazi in exploatare privata, sisteme publice de transport detinute in francize private, mici business-uri mai mult sau mai putin rudimentare inflorind peste tot. In acelasi timp, regimul politic autoritar din anii 70, care s-a continuat prin politici neoliberale la inceputul anilor 90 (NAFTA & co) a centralizat politica mexicana foarte mult. Desi teoretic o federatie de state, practic Mexicul ramane in ziua de azi un stat extrem de centralizat, mai cu seama din punctul de vedere al fluxurilor de capital si al investitiilor.

Din multe puncte de vedere - desi Marco, expertul meu pe relatii internationale in lumea latina si totodata personajul pe care il veti vedea foarte des in pozele mele din Mexic, m-ar contrazice aici - seamana foarte mult cu Romania. Legaturi cel putin discutabile intre mediul de afaceri si politica, multa coruptie in special in administratia centrala, clientelism, si totusi dezvoltare economica. Carlos Slim Helu are a treia avere din lume, conform Forbes. Este un om care practic controleaza industria telecomunicatiilor din America Latina si, intr-o buna masura, controleaza politica mexicana.

Totusi, problemele sociale in Mexic sunt mult mai numeroase decat in Romania. Cu o rata de analfabetism de peste 10%, si cu o inegalitate sociala feroce - e absolut cutremurator sa mergi pe strada si sa vezi cum, din cauza unei diferente de culoare a pielii esti separat ani-lumina de omul de langa tine, in termeni de clasa, educatie, oportunitati, venit - in Mexic democratia nu pare sa functioneze. Tinerii educati din facultatile din Mexico City se revolta impotriva neoliberalismului si a capitalismului. Impotriva imperialismului american in general, dar au probleme serioase si cu democratia asa cum o percepem noi, romanii. Solidaritatea sociala si un vis de stanga raman puternic ancorate in mentalul colectiv mexican. Revoltele din Oaxaca spun probabil multe despre deficientele sistemului si despre visurile stangii mexicane.

As fi foarte curioasa sa aflu ce lectii politice ar putea invata Mexicul de la Romania. Lectii legate de tranzitia catre democratie, de dezvoltare, samd. Mai cu seama insa, lectii legate de crearea unei clase de mijloc... care in Romania mi se pare ca, incet-incet, creste.

Melancolie

2007-03-17T17:16:00.000-05:00

Back in New York. I’m tired of being a global citizen. I’m tired of wandering. I’m tired of loving and dreaming from afar. I’m not yet immune to airport goodbyes. Benjamin is wrong. We should never become immune to airport goodbyes. I’m tired of being split between continents. “To see a world in a grain of sand/ And a heaven in a wild flower,/ Hold infinity in the palm of your hand/ And eternity in an hour.” I wish I could condense my loved ones in a grain of sand. And take it with me everywhere I go. I don’t want to discover more wonderful people, more soul mates and similar beings and then say goodbye to them. I don't want any more counting of days, and winter breaks and summer breaks and breaks of all sort. I have to plan my future. I have to think high and bold. I have to quench my ego, I have to feed my heart. I can’t handle Google and Gtalk, and Yahoomessenger and blogging as a skewed substitute for feeling. Fleeting.

Limited blogging... ariba :)

2007-03-11T23:01:00.000-05:00

Nu voi avea acces prea mult la net in urmatoarele zile... Sunt in Mexic, ajunsa aici de cateva ore bune acum, direct de la gay fest in Element. Prietenii stiu :) Sunt coplesita, nu am dormit deloc... Ciudad de Mexico ma fascineaza. Revin cu impresii.

9 months later

2007-03-09T01:04:00.000-05:00

The Open Society Institute Spring Conference has just started. The Undergraduate Exchange Program 2006 fellows have gathered together in New York. To discuss on their community projects to be implemented back home in the second year of their fellowship. And to party in an an organized fashion :)

It's interesting however how our group has changed since we met one another last summer in Budapest. I think a sociologist or even a trainer would do a great study from the group dynamics that is animating (or sometimes disanimating) our little community. In Budapest, during the pre-departure orientation week, we were all equal... Roughly the same expectations, roughly the same dreams, hopes and risk aversions. We had a great time in Budapest, getting to know each other, getting to discover who's the beauty queen, who's the smart ass, who's the sensitive one, who's the party animal (tribute to you, Mario!), and so on. We all liked each other, and except for a few of us who virtually fell for one another from the very beginning, we were entertaining more or less the same feelings with respect to the others in the group. Apart from a couple of us who had shared some common funky times in the past (Bobi, Sneji and I were already forming a little liberal arts clique), we were all just trying to build a position in the group... Being friendly to all, smiling to all, discovering everybody else, sharing fears and curiosities. The inclusion, opening, exclusion dynamics was beginning to unfold.

We came to the US. Scattered from tiny liberal Vermont, to big city life in New York, puritan Virginia, Catholic Georgia, Midwest (hard)core, and a couple of other places. We all had our little encounters with America... Very personal experiences shaped our paths in the US. Some of us were connected more to the communities we were living in, others to the universities. Some of us collected tens of Facebook friends, I barely managed to get 25 or so in my university. This tells a lot on how we perceived our American experience and how we let it shape our destinies. Up until Vermont I for one was talking only to Bobi (we had been hooked up with the same university, so that was pretty easy to do), Sasa and Mario (my party companions... miss you a lot now, guys), Sneji (old love dies hard) and Alek (who accidently found me on skype one night)...

In Vermont I remember that we realised how different we are from one another. I remember that I was really enthusiastic when I met everybody else again. Jumping around hugging people was more than a posh American-inspired influence that I had acquired. I had missed my Balkan people... I was struggling to find my spot in the US. I had my ups and downs, my fears and loathing, my hopes and cries. During Vermont however we realised that our experiences in the US had been fundamentally different and had shaped us in very different ways. In the big group, the smaller networks came up. Frighteningly so at some points. The 39 dots were united in 5 or 6, maybe even more geometrical shapes.

Vermont went by and there came the winter break. Some of us went home, others visited tropical islands, others made more friends, or strengthened old friendships. Each of us became accustomed in one way or the other to his/ her little community. Sneji was telling me today that she's beginning to enjoy North Carolina, Mario's not seeking refuge in NY every 2 weeks any longer, and Diana is pretty bored by big city routine. I for one am somehow split between my self-contained life here in the US, surrounded by a couple of wonderful people (like Ben on a more permanent basis, Irina, Matei, and all the others, and Wilco accidentally bumping into my life every now and then), with my eternal politicking and keeping myself hyperactively busy, and life back home, with projects and dreams and plans.

And now came this reunion... I walked in Cosi today and saw everybody in there. It was strange. I was having such powerful feelings towards some of the people, and I felt I knew so much about them, and maybe half of the others or even more were a big enigma for me. Who were those strangers? Ok.. we were UEP-ers. Smart and outgoing people. But that was it. Some of them are flesh and blood and feelings for me, others are just matchstick-men (or women). I might have missed out on a lot, but I guess group dynamics just works this way. I hugged everybody today, talked to everybody, laughed with everybody. But it's still flesh and blood and matchsticks that I see before my eyes...

Chain 2 China

2007-03-07T15:28:00.000-05:00

O mostra creativa si desteapta de civil disobedience. STAND (A Student Anti-Genocide Coalition), un grup de activisti destul de puternic in universitatile americane va organiza pe 10 Martie "Chain 2 China"... se stie prea bine ca situatia politica ce inconjoara genocidul din Darfur nu este nici pe departe ingenua. Foarte pe scurt: ONU este paralizat in a lua actiune vizavi de crimele din Darfur pentru ca legaturile comerciale dintre China (membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU) si Darfur sunt foarte puternice: China profita de relatia privilegiata cu guvernul sudanez pentru a se aproviziona cu petrol sudanez, si inchide ochii la genocid, blocand orice actiune impotriva guvernului din Khartoum. In cadrul Chain 2 China, un lant uman se va forma in zona sediului Natiunilor Unite din NY, care sa lege sediul misiunii Chinei la ONU de sediul misiunii Sudanului. Chain from mission to mission, chain from crime to crime.

(Ne)etic

2007-03-07T02:08:00.000-05:00

E interesant cum uneori sistemul personal de valori iti afecteaza etica profesionala. Azi la birou s-a intamplat ceva ce mi-a dat de gandit. Coalitia pentru Curtea Penala Internationala are o lista de discutii ce cuprinde cateva mii de abonati... cu totii interesati de activitatea curtii. Se poate presupune ca majoritatea sprijina Curtea Penala Internationala, pe care o vad ca un organism esential in realizarea dreptatii la nivel global. Coalitia pentru Curtea Penala Internationala este o umbrela pentru peste 2000 de organizatii non-guvernamentale, interesate de drepturile omului, de justitie globala, si asa mai departe. Fiecare din aceste organizatii-membre are prioritati si interese diferite, prin urmare politica Coalitiei este sa ramana impartiala in fata cazurilor aduse in fata Curtii. Astfel, Bill Pace (cel care a creat Coalitia si care practic a propulsat crearea curtii) & co nu vor spune fatis niciodata: "judeca-l pe X/ investigheaza cazul Y, etc." Logic, pe lista de discutii a Coalitiei ce se ocupa de monitorizare media trebuia sa apara totul intr-un mod cat mai obiectiv. Azi insa am fost nevoita sa fac ceva ciudat.[***]

La sugestia mea, departamentul de comunicare al Coalitiei a inceput sa monitorizeze publicatiile online si blog-urile. Apropo, daca mai stiti vreun motor de cautare in afara de Technorati, please do share! Asadar, astazi cautam de zor cele aparute in ultima vreme pe bloguri vizavi de miscarile Curtii din Darfur (Ocampo, procurorul Curtii, a deferit unei pre-trial chamber doi suspecti, inalti oficiali sudanezi). Scopul era sa compilez opiniile publicate de bloggeri intr-un digest pe care sa il circul miilor de abonati, in general simpatizanti ai curtii... La un moment dat am dat peste un blog neoconservator, la care sunt link-uite peste alte 3000 de bloguri ... o suma, precum va puteti da bine seama cu totii, enorma... Asadar un blog formator de opinie, un blog presupus interesant. Postul publicat cu privire la investigatia Curtii in Darfur era cea mai virulenta scriere impotriva Curtii pe care am vazut-o vreodata.. nu mi-a venit sa cred cat de americentrica, isterica, si esential abjecta putea sa fie respectiva scriitura. Am vrut sa includ respectivul articol in digest, crezand ca etic este sa ne informam abonatii in mod obiectiv... M-am certat cu sefii mei pe tema asta si pana la urma am pierdut.

Nu am circulat postul. Am ales sa ne incalcam politica si sa "trecem cu vederea" o opinie publicata de un canal media cu multa credibilitate in blogosfera, pentru a nu furniza abonatilor nostri o opinie atat de sumbra la adresa Curtii. E posibil sa dea peste ea oricum, dar speram ca cei care sunt neutri sau usor favorabili curtii (cum sunt in campaniile electorale swinging voters) sa nu faca asta, pentru a nu fi influentati in mod negativ.

Revolutia DukeEngage

2007-03-06T01:46:00.000-05:00

Intr-un proiect de o anvergura fara precedent, Duke University a inaugurat o linie de finantare de 30 de milioane de dolari pentru programul DukeEngage. Jumatate din fonduri provin de la Bill & Melinda Gates Foundation. Ideea este simpla: fiecare din cei peste 6000 de studenti ai universitatii va avea posibilitatea sa primeasca o suma cuprinsa intre 4000 si 11000 de dolari pentru a petrece o vara sau un semestru intr-un proiect de dezvoltare comunitara, fie in State, fie in restul lumii. Studentii vor putea aplica cunostintele dobandite la scoala in proiecte civice ce au drept scop rezolvarea problemelor sociale. Se estimeaza ca pana in 2012 orice student ce va fi calcat pragul universitatii sa fii avut parte de cel putin o experienta in cadrul Duke Engage. De la terapie prin arta pentru suburbiile din Durham, North Carolina, la educatie pentru prevenirea HIV/SIDA in Kenya, studentii de la Duke se vor putea conecta la problemele reale existente in lume, isi vor dezvolta abilitati practice si soft skills esentiale in viata profesionala, si isi vor ajuta semenii. Kudos for Duke!

Romania de peste Ocean

2007-03-05T02:53:00.000-05:00

Cu brand de tara sau fara (inspiratie via Andreea), cert este ca Romania pluteste intr-o densa ceata imagistica, cel putin din punctul de vedere al studentilor americani. Ca de altfel intreaga Europa de Est, Romania nu (mai) e sexi pentru tinerii americani. Din cate stiu, la inceputul anilor 90, cand abia ce cazuse Cortina de Fier, multi americani (de la voluntari Peace Corps la profesori tineri) au fost foarte interesati sa vina in Romania, sa lucreze, sa participe la dezvoltarea generala a tarii. La 17 ani de atunci, lucrurile stau cu totul altfel.[***]
Anual, 250000 de studenti americani studiaza in strainate, fie ca studenti full-time, fie ca studenti & voluntari, fie doar ca voluntari (desi, daca iei in considerare numarul tinerilor americani care lucreaza sau fac voluntariat in afara granitelor SUA, cifra totala e mult mai mare). Am cunoscut o bucata reprezentativa din aceasta "masa" la IYVS. Cert este ca tinerii americani prefera fie sa se duca in Europa de Vest (unde exista landmark-uri culturale, muzee, concerte faine, universitati - daca nu de prestigiu, atunci macar cotate bine), fie in tarile in curs de dezvoltare din Africa sau din America Latina...

Foarte putini dintre ei stiu cum arata lucrurile in Europa de Est la 17 ani dupa caderea comunismului. Inca mai persista - desi estompat - imaginea specifica post-comunismului, cu oameni infometati si bolnavi de HIV/SIDA, someri, copii ai strazi, copii handicapati abandonati de parinti si societate, lideri corupti, si mizerie. Desi realitatea, cel putin in Romania urbana nu mai e asa trista de multa vreme, putina lume stie cu ce exact se mananca Europa de Est in 2007. Vechea imagine nu a fost inlocuita cu nimic nou. Nu exista contacte intre universitatile americane si cele din Europa (cel mai "la est", programele de study abroad ajung in Praga), nu exista promovare (a Romaniei, a Bulgariei, a Balcanilor nedevastati de razboaiele din fosta Iugoslavie in general)... Romania nu mai face parte din randul tarilor aflate in curs de dezvoltare, catre care se se revarse bunavointa si resursele materiale ori umane americane, dar nici nu e la acelasi nivel cu Olanda si Franta, ca sa atraga studenti americani de dragul unei experiente culturale si academice decente si interesante. Cum imi place sa spun, "Romania falls between the cracks"... Ce ar fi de facut pentru remedierea acestui neajuns? Probabil campanii cat mai nisate si cat mai bine gandite care sa prezinte Romania asa cum e ea acum... creativa, fabuloasa, nebuloasa, sau mai stiu eu cum o definesc branduitorii de tara. Probabil mult lobby (la toate nivelurile de luare a deciziilor) si multa insistenta... :)

Speranta in Darfur

2007-02-28T13:16:00.000-05:00

Justitia internationala se misca. Face pasi mici, dar nu de lepadat. Stiam de saptamana trecuta - dar era informatie clasificata, si de-asta nu am postat nimic - ca procurorul Curtii Penale Internationale va emite mandate de arestare pentru cei implicati in crimele din Darfur. Era foarte interesant cum ne pregatisem la birou, - Coalitia pentru Curtea Penala Internationala - in departamentul de comunicare, pentru asta. Existau 3 scenarii: fie procurorul va ceda presiunilor politice si va nominaliza suspecti marunti, ceea ce ar fi insemnat ca intreaga presa ar fi sarit in capul nostru (si al Curtii, in mod implicit); fie va nominaliza inalti oficiali ai guvernului sudanez si al militiilor Janjaweed, ceea ce ar fi insemnat macel pe teren (nu ca acum situatia e roz); fie va emite mandate de arestare secretizate, ceea ce iarasi ar fi insemnat dezastru mediatic.[***]Marti, la Haga, s-ar fi lamurit lucrurile... pregatisem diferite scenarii legate de cum sa abordam jurnalistii, media advisories, crisis management, de toate.

Ieri procurorul a deferit Curtii doi inalti suspecti (un membru al guvernului si un lider militar), ceea ce a starnit valva in Sudan, care iarasi se chinuie sa submineze actiunile curtii... Ramane de vazut ce se va putea face in conditiile in care guvernul sudanez nu coopereaza. Cert este ca totul a iesit mai bine decat anticipam. Reactii favorabile in presa, sperante ca vor veni cat de curand mai multe mandate, reactii pozitive pe teren. Pe site-ul Coalitiei puteti citi un rezumat al situatiei... Oricum, remarcabil este ca pentru prima data, la mai putin de doi ani de la rezolutia prin care Consiliul de Securitate cerea curtii sa ancheteze situatia din Darfur, se emit mandate de arestare. In Rwanda sau Serbia dreptatea nu s-a facut nici pana astazi, iar in Chile, de exemplu, a murit Pinochet de moarte buna inainte ca vreun organism justitiar sa ia vreo masura impotriva lui... Asadar, de pe frontul de Vest, deocamdata de bine!

Lungul drum spre casa

2007-02-27T09:04:00.000-05:00

Detest transportul. Imi place sa calatoresc, dar in ultima vreme se pare ca am parte numai de ghinioane. Aveam avion dinspre Chicago duminica seara la 19 pm. Din cauza vremii proaste, zborul a fost anulat; am incercat sa sun compania aeriana timp de 6 ore (Continental Airline... the demons). Nu au raspuns la telefon. A trebuit sa strabat, cu bagaje cu tot, tot orasul (2 ore de mers cu trenul) pana la aeroport. Acolo am aflat cu stupoare ca mi-au reprogramat rezervarea pentru miercuri dimineata.[***]

M-am certat cu ei si am reusit sa obtin un zbor superdubios a doua zi, cu schimbare/ escala in Cleveland. Apoi a trebuit sa ma reintorc la locsorul unde stateam in Chicago, alte doua ore prin frig si cu cizmele ude, unde m-am prabusit si am adormit fara povesti de noapte buna. La 4 dimineata m-am trezit si am luat din nou trenurile la pas. Am ajuns la aeroport, unde un distins reprezentant Continental Airlines, de vreo 2 metri si 10 si 150 de kilograme, mi-a spus ca rezervarea mea nu exista. M-a privit incruntat 55 de minute, timp in care tasta la calculator, incercand sa imi gaseasca rezervarea. Cand deja nervii si articulatiile mele nu mai rezistau, mi-a dat boarding pass-ul si am reusit sa prind avionul chiar cand se inchidea poarta de imbarcare. In avion (un Embraer de 2 pe 2) distinsii reprezentanti ai Continental Airlines ne-au spus ca, desi unii din noi avem legaturi cu alte curse spre Newark si New York, e posibil sa nu decoleze nimic in acea directie... "But we hope you will enjoy Cleveland and thank you for flying Continental Airlinea"... GRRRRR... Blesteme si incantatii..

In Cleveland am alergat prin aeroport incercand sa schimb terminalul si de data asta am ajuns aproape cand usa avionului se inchidea. Ajunsa in Newark, am luat trenul spre New York, unde am avut 4 ore de scoala! Acum sunt acasa, dupa o calatorie de aproape 24 de ore, racita si inconjurata de pilule si siropuri. Grasunul Continental Airlines imi spunea ca cele peste 500 de curse care aterizeaza zilnic in Newark au avut probleme duminca. Tunete si fulgere asupra tarii in care zburatul cu avionul e ca plimbatul cu tramvaiul...

Artistic despre Web 2.0

2007-02-24T09:27:00.000-05:00

Al doilea worshop, Feedback Democracy, a fost despre folosirea internet-ului pentru mobilizare organizationala si in government in general. S-a deschis cu un filmulet foarte fain despre ce inseamna Web 2.0.

Voluntariat si politica

2007-02-24T08:56:00.000-05:00

Summit-ul (IYVS) merge excelent. Am cunoscut oameni extraordinari si networking-ul care se petrece aici e fascinant. O sa va mai povestesc cate ceva din experientele oamenilor pe care i-am intalnit aici. Suficient sa spun ca, desi majoritatea americani, sunt cetateni ai lumii 100% si nu cred sa existe tara in lume pe care toti 50, pusi laolalta, sa nu o fii vizitat. Primul workshop la care am participat ieri dimineata - From Volunteerism to Politics - mi-a dat destul de mult de gandit.

Workshop-ul a fost facilitat de Matt Dunne, fost director al AmeriCorps VISTA (cel mai mare serviciu de voluntariat organizat de guvernul federal), antreprenor, senator si candidat la postul de guvernator in Vermont. Ideea originala pe care a avut-o Matt [***]a fost ceea ce el a numit "service politics". In cultura americana "service" inseamna voluntariat in folosul unei comunitati, voluntariat ce poate varia de la pictatul unui gard la o casa de copii, la construitul unui pod in Honduras, la organizatul unui ceai dansant intr-un camin de batrani, si asa mai departe. Exista o intreaga filosofie a voluntariatului, numita "service learning", si care evidentiaza in esenta ca voluntariatul este ca o sosea cu sens dublu, in care oferi intr-o masura cel putin egala cu ceea ce primesti... Voluntariatul ca experienta transformatoare, ca experienta care te formeaza prin oamenii pe care ii intalnesti, mai cu seama. Mi-ar placea sa fii avut parte de asa ceva mai mult si sper sa recuperez asta cat de curand. De asemenea ma gandesc la cum as putea facilita "service learning-ul" si in Romania.

Anyway, ce a facut Matt poate fi vazut ca o sabie cu doua taisuri. In calitate de candidat pentru postul de guvernator de Vermont (a pierdut la 4 procente), s-a inconjurat de o echipa destul de solida de voluntari cu experienta (service freaks), democrati devotati cauzei partidului, prieteni, si campaign staff. A inceput "service politics"... A vizitat sute de comunitati din Vermont unde statea o zi, doua, trei si facea "service" pentru comunitatea respectiva. Au curatat drumuri, au construit parcuri de joaca, au organizat ice cream social-uri la camine de batrani, au construit paturi la adaposturi pentru copii strazi, au lucrat in ferme ecologice, si tot asa. A invatat despre nevoile comunitatilor din districtul la a carui conducere candida cunoscandu-i pe oamenii din district si vorbind cu ei "on the ground".

Initial presa a vazut totul ca fiind o facatura (ulterior a ajuns sa il iubeasca pe politicianul care se manjea de noroi si vopsea o data la cateva zile si statea zile intregi in comunitati locale), voluntarii care il ajutau erau si ei circumspecti, insa autenticitatea campaniei i-a convins pe toti ca Matt avea intentii bune si destepte. Pozitionarea politica strategica ("du-te in comunitatea locala, intreaba ce ii doare, noteaza si transforma in propuneri legislative si, alaturi de o masa critica de oameni, rezolva punctual niste probleme ale comunitatii") i-a adus vizibilitate enorma...

Desi a pierdut, Matt & co tocmai au creat "Service Politics Institute" care va face exact acelasi lucru - aducerea politicienilor in mijlocul comunitatii in echipe de voluntari - pentru oficiali deja alesi. Clientii institutului vor fi politicieni, non-profituri (interesate sa faca bine si sa creeze aliante cu lumea politica) si tineri interesati de voluntariat in general. Statisticile i-au aratat lui Matt, inainte de a incepe proiectul, ca 40% din tinerii intre 18 si 30 de ani din SUA sunt voluntari activi, si doar 22% sunt votanti activi :) Oricat de controversata ar parea initiativa, mi s-a parut ca a facut mult bine si ca are mult potential de crestere... in prezent, aliantele intre non-profiturile centrate pe "service" si politicieni au fost extinse in 7 state americane si trend-ul e in crestere.

Spre Chicago & IYVS

2007-02-22T02:33:00.000-05:00

Imagine din proiectul Openshutter, parte a IYVS; detaliu colorat dintr-un templu indian

E aproape 3 dimineata si inca nu m-am culcat. Vreau sa termin de vazut 2046 al lui Wong Kar Wai, iar maine dimineata trebuie sa citesc pentru From Disney to Degas. Nu voi apuca sa stau decat la jumatate din curs pentru ca am avion spre Chicago la 15.50. Ma duc la International Youth Volunteerism Summit, un eveniment organizat la Northwestern University. Se anunta promitator. 50 de studenti cu domiciliul in SUA se vor alatura altor 10 studenti internationali care nu locuiesc in SUA, unor lideri de ONG-uri, finantatori, antreprenori, si asa mai departe. Am fost acceptata la eveniment pe baza clasicelor cv-uri si statement-uri of purpose, dar mai ales pe baza unui proiect de community development pe care vreau sa il implementez in Romania... Mai multe despre asta la timpul potrivit, insa. [***]

Timp de trei zile vom participa la tot felul de ateliere de lucru, facilitate de tineri profesionisti, de genul: Building bridges between grassroots activism and high-level international decision-making, Maximizing your study abroad experience for future action, Gender and Development, Social Entrepreneurship, Fair Trade & Student Engagement, etc. La sfarsit vom intra in competitie pentru a primi finantari pentru proiectele noastre. Cel care a castigat grant-ul principal anul trecut a dezvoltat in Guatemala un proiect de training, consultanta, si acces la microcredite pentru antreprenori din categorii sociale defavorizate. Intr-un an, a reusit sa puna pe picioare 150 de mici business-uri... Foarte, foarte tare.

Ce mi-a placut cel mai mult pana acum la intreg evenimentul a fost ca am primit pe email un rezumat al profilului nostru, si al proiectului nostru, precum si indicatii cu cine ar trebui sa facem networking in timpul evenimentului. "Watch out for X from organization Y, as he might give you some advice because he ran this sort of similar project/ he plans to run this sort of project", si tot asa. Am gasit excelenta organizarea de genul asta.

Ma vad si cu Alex Balas la IYVS - amandoi am aplicat si am fost acceptati, fara sa ne consultam intre noi in prealabil... Sunt destul de entuziasta. Organizatorii au pregatit si niste sedinte matinale de yoga pentru noi, filme, si un pic de vizitat nocturn in Chicago (nici nu cred ca mi-as dori mai mult, avand in vedere ca ieri erau -20 de grade in Chicago)... Anyway, raportez curand din inima Midwest-ului :)

Muzical extrem

2007-02-22T02:12:00.000-05:00

Beautiful, beautiful, beautiful... am vazut in seara asta Spring Awakening, un musical bazat pe o veche piesa a germanului Frank Wedekind, interzisa timp de aproape 100 de ani in Europa... Asa cum bine sugereaza si titlul, piesa este despre varsta marilor descoperiri... despre treziri de tot felul, in sfera sexualitatii si a individualitatii in general; sinuciderea, persecutia, dogmatismul, violenta domestica, homosexualitatea, academismul, iubirea sunt alte teme ale piesei, puse in valoare de cativa actori fascinanti si de o muzica de exceptie (Duncan Sheik e compozitor). Ce mi-a placut mai cu seama la Spring Awakening [***] a fost ca mi-am dat seama de ce musical-urile sunt creatii artistice de valoare...

V-am spus ca le consideram frivolitati teatrale. Pana la urma mi-am dat seama ca teatrul in sine e o arta a artificialului, a mastilor si costumelor, a tonurilor exagerate si a glam-ului. In teatru declami, nu vorbesti. Teatrul nu e film... teatrul nu e simulacru de realitate. Iar musical-ul impinge toate aceste impresii din teatrul clasic la extrem, devenind astfel un fel de teatralitate in esenta ei.

Spring Awakening e o piesa trista... e un musical trist, caci exista si asa ceva. Exista la un moment dat o scena de inmormantare, o scena in care o adolescenta vorbeste de felul in care este sistematic violata si batuta de tatal ei, si o alta in care o tanara moare in urma unui avort la care a fost impinsa de proprii parinti. Benjamin la un moment dat a plans... si pe buna dreptate.

As vrea sa iau cu mine teatrele de pe Broadway si sa le import in Romania... cu microfoane si decor, cu public si actori. Si cu muzicaaa... :)

Politica si eliptica

2007-02-21T01:08:00.000-05:00

Breaking news: Marea Britanie isi retrage trupele din Irak. Din axa nord-atlantica au mai ramas Romania si SUA... Nu, glumesc... Am aflat cu mare satisfactie aceasta veste cand ma dadeam pe eliptica la sala. Cred ca ma duc la sala doar ca sa ma uit la CNN, de fapt :) Oricum, problema esentiala ramane: ce se va alege de Irak? Bush clar si-a luat-o, eu personal nu mai vad cum americanii ar mai putea drege razboiul civil de acolo, asa ca singura satisfactie de pe urma observarii prabusirii unui stat este ca reusesc sa pedalez 30 de minute fara sa ma plictisesc, privind fascinata stirile :)

Emigrare IN Romania?

2007-02-21T00:37:00.000-05:00

In cativa ani, numarul de batrani din Europa se va dubla - sursa: UNFPA

In Financial Times un articol vorbeste despre felul in care britanicii sunt inca foarte ostili vizavi de emigrantii din Europa de Est, in ciuda faptului ca economia Marii Britanii a prosperat in ultimii ani in mare parte datorita fortei de munca venite din Europa de Est. In acelasi timp, Gramo mi-a amintit intr-un post despre casatoriile intre persoane de acelasi sex - de parca mai era nevoie - cat de incuiata ramane draga noastra Romanica. Ioana Lupea are un articol excelent despre asta in EVZ, de altfel. Daca romanii ii detesta/ urasc pe unguri, tigani si homosexuali, de-abia astept sa vad cum vor reactiona fata de viitorii emigranti care vor veni in Romania. [***]
E clar ca - asa cum ani de-a randul ne-am exercitat libertatile castigate dupa Revolutie, inclusiv libertatea de a calatori - si am populat tarile vestice, se cuvine sa ne asteptam cat de curand la valuri de emigranti din Republica Moldova, Ucraina, China si - pe termen lung - alte continente mai sarace. Vor veni cu limba lor, cu obiceiurile lor, cu cartierele lor. Cum vom reactiona? Mi-e teama ca urat...

Si toate astea in conditiile in care nici macar guvernul nostru nu recunoaste o problema demografica si economica ce ne afecteaza in mod direct: imbatranirea. Intr-un comunicat de presa mai vechi, Centrul de Informare al Natiunilor Unite in Romania avertizeaza ca in 2050 Romania va avea 16 milioane de locuitori, cu un raport de dependenta de 9 (pensionari) la 1 (angajat). Daramite poporul by and large... Europa are nevoie disperata de imigranti... Europa - inclusiv Romania - trebuie sa invete ca statul-natiune nu mai e self-sufficient. Si ar fi bine sa invatam ca cel de langa noi poate foarte bine sa nu vorbeasca aceiasi limba ca noi, sa nu aiba aceleasi preferinte sexuale, aceiasi religie si asa mai departe. Pentru ca diversitatea ne va asigura supravietuirea.

Discursul de la ONU

2007-02-20T12:09:00.000-05:00

Va promisesem mai de mult discursul pe care l-am tinut saptamana trecuta la ONU. Am avut destul de mult succes cu el, a fost crisp & nice, i-a trezit pe onorabilii delegati din amortire si a vorbit despre trei probleme esentiale si legate intre ele: educatie - somaj/angajare - migratie. In plus, m-am bucurat pentru ca discursul meu a fost aprobat cap-coada de reprezentantii Ministerului de Externe, si nu am fost cenzurata in nici un fel, asa cum s-a intamplat cu declaratiile altor delegati de tineret, care au fost destul de mult periate si politizate. [***] Iata si intreg discursul:

Mr. Chairperson, Distinguished Delegates,

I have the honor of addressing you today as Romania’s Youth representative to the 45th Session of the Commission for Social Development. It is the first time Romania has youth representatives at the United Nations, and I commend my Government for its commitment to youth participation in decision-making. Unfortunately, less than 10% of UN member states have taken this important step. I call upon all Governments to include youth delegates in their permanent missions at the UN during relevant discussions in the General Assembly and in the Economic and Social Council and its functional commissions.

Mr. Chairperson,

When discussing the theme of youth employment and decent work for all, we have to bear in mind the urgency of addressing this issue: more than half of the unemployed throughout the world are young men and women according to figures provided by the International Labour Organization at the ECOSOC High Level Segment in July in Geneva.

As stated in the Copenhagen Plan of Action, we need to develop a comprehensive and integrated approach of social development for youth. From this perspective, it is crucial that we link educational policies with policies for reducing unemployment. Apart from achieving education for all, we have to ensure the provision of a quality education. As the World Youth Report 2005 stresses, governments must develop new approaches to the educational needs of youth, to meet the demands of an evolving global labor market. In Romania we have recently organized a high-level summit on education and employment that brought together educators, private sector representatives, youth, and the Government. The conclusion of all relevant stakeholders was that we must reform our educational systems urgently! The current formal learning systems must adapt their educational curricula and bring it in line with the labor market, by facilitating both the acquisition of ICT skills and of “life competencies”. Leadership and entrepreneurship training, e-learning, peer-education, creative (non-formal and informal) educational methods, partnerships with the private sector in the field of education – they all represent effective solutions for reducing youth unemployment.

Secondly, since a main driver of youth migration is unemployment, governments must harmonize migration strategies with strategies for reducing youth unemployment. As participants at the recent High Level Dialogue on International Migration and Development agreed, migration could be a positive source for development in both countries of origin and countries of destination for young migrants. The need to generate jobs with decent work conditions at local and national levels is urgent in many parts of the world. In addition to this, a carefully crafted set of migration and unemployment policies should take into account issues such as the contribution of young migrants to reducing labor shortages, the positive impact of migrant entrepreneurship, as well as private flows of capital and remittances deriving from, inter alia, youth migration.

Young people are a key actor in unemployment reduction, poverty eradication, migration management and educational reform. Please support us to become real partners in making decisions which shape our future! Thank you for the opportunity to address you today.

Addenda tehnica

2007-02-20T12:05:00.000-05:00

Mda... se pare ca blogspot-ul este ceva mai putin inteligent decat credeam. Octav mi-a spus ca nu exista posibilitatea sa am "citeste mai departe" numai pe unele posturi, asa ca, pentru a nu va zapaci de tot, dragi cetitori :)), atunci cand un post va fi mai lung si se va continua printr-un "citeste mai departe" intr-o pagina noua, voi adauga la finalul fragmentului de pe prima pagina trei stelute [***]. Astfel:

i. no stelute => ignorati "citeste mai departe"
ii. stelute [***] => click pe "citeste mai departe" :)

PS: Cred ca am fost suficient de clara si pentru tine, mama, nu?
PS2: Ne vedem curand pe wordpress.

Noutate tehnica pe "Intricacies"

2007-02-19T20:24:00.000-05:00

Multumita lui minitehnicus Octav de la ORICUM, "Intricacies" are de acum expandable summaries; daca dati click pe "citeste mai departe...", veti putea citi tot postul, intr-o fereastra separata; deocamdata link-ul apare si atunci cand nu trebuie, aka in toate posturile vechi (singurul care e pe bune e asta), dar pandesc aparitia lui Octav pe Gtalk, si sper ca in curand vom remedia si asta. Astfel, de acum incolo voi putea posta questii lungi fara a supraincarca prima pagina... Blogging is fun :))

German Verism

2007-02-18T16:41:00.000-05:00

Ieri am fost la ME T (Metropolitan Museum of Art) sa vad o expozitie de portrete germane din anii 20. Expresionism german (numit, de fapt, verism). Intitulata "Glitter and Doom: German Portraits from the 1920s", expozitia reda vizual intreaga problematica sociala a republicii de la Weimar: prostituate si artisti, declin economic, vaduve de razboi, saloane, cocaina, nazismul in plina ascensiune. Cataclismul politic declansat de primul razboi mondial a fost in mod suprinzator contrabalansat de una dintre cele mai prolifice infloriri ale artelor pe care a cunoscut-o vreodata Europa. Arte insa departe de ceea ce in mod academic si conventional constituie "frumosul".

Max Beckmann, George Grosz, Rudolf Schlichter, dar mai ales Otto Dix. Portretul Anitei Berber e una din imaginele acelea care te pot haitui zile intregi...

Ma intrebam daca putem concepe o forma de arta care sa redea tensiunea sociala a vietii contemporane, si sa o faca intr-un fel cu totul nou, in forme de arte si contururi si culori nicicand incercate. Chiar daca ar exista, probabil nu ar reusi sa devina "trend" oricum... Postmodernitate, sa-mi traiesti!

The Dancer Anita Berber, by Otto Dix

La terapeutul cel rau

2007-02-18T16:24:00.000-05:00

"David L ynch e fiinta rationala" e contradictie in termeni. Am vazut aseara ultimul lui film, proaspat venit pe marile ecrane la Independent Film Center in NY. Filmul pare ca sintetizeaza mai multe vechi obsesii a la Lynch, e foarte violent (daca imaginea explicita a unei surubelnite rasucite in stomacul cuiva vi se pare offensive, mai bine alegeti o comedie romantica pentru sambata seara), foarte secvential si sincopat. Vorba lui Evgeny, e bine sa il vezi in perioade de privare de somn. Pentru ca propriile cosmaruri se amesteca cu visele cele mai negre ale lui Lynch, din cand in cand adormi (filmul dureaza 3 ore), nu intelegi absolut nimic, esti trezit de tipete sau fete insangerate care te asalteaza din ecran, de o familie de oameni cu capete de iepuri, si de figura angelica a Laurei Dern...

Inland Empire e ca o vizita la terapeutul cel rau... dar experienta poate merita. Daca il vezi de 9 ori la IFC, a 10-a oara directorii cinema-ului vin sa te felicite personal pentru experimentul psihologic si de solicitudine proaspat incercat. :) Si sa iti ofere inca o vizionare gratuita!

David Lynch Inland Empire movies

Rubrica "Anunturi"

2007-02-18T15:50:00.000-05:00

Din ciclul "diferente culturale" a.k.a "mare ti-e gradina", stateam azi intr-o cafenea cu maestrul Matei si maestrul Evgeny (Evgeny e mare conas in blogosfera), cand am dat de Village Voice (publicatie populara si respectabila) pe masa. Rubrica anunturi, spicuiesc:

"Stop Smoking for Good! Free classes. Staying quit is the final & most important stafe of the process. If you already quit, you may be eligible to participate in FREE Relapse Prevention - 6 week course by Columbia Integrative Medicine Program. (212) 305-2643"

"www.CheapMP3tunes.com Pennies per MP3. IPod compatible. Paypal accept'd" "DON'T LET ANXIETY RUIN YOUR LIFE. Effective, short-term treatment. Etan Ben-Ami. LCSW. www.feel-better-soon.com 516-880-4173"

"DiscountCondomKing.com Durex, Lifestyles, Crown, 100 pk $23.99! 12 free condoms w/every order! We carry all major brands. YOUR LUBE SOURCE. Free discreet shipping"

"LET ME MAKE YOUR LIFE LESS TAXING! CPA with 20+ years of experience. Business and individuals. Tax problems. Specializing in the self-employed. 212-382-2451 X 200 www.jeffreyWolfCPA.com"

"A. BUBBA MYSSEH has written her story & requires the services of a literary agent or publisher. Can you represent Bubba Mysseh? Nu, how can you refuse? rozzy47@hotmail.com/ 636-326-7898"

"Work and Learn! Exchange volunteering for free Buddhist classes, workshops. Work-study program in Buddhist community includes room, meals, small living allowance. Northern CA www.nyingma.org" "Poker with Sexy Ladies. Private Club NYC Area 1-888-717-7757"

"Massage by sexy ladies at the Texas Hold'em Club 201-388-3535"

"Crack and Cocaine Users Needed. Ages 18-60 years old in good health for participation in brain imaging medica research assessing the effects of cocaine on the brain. Confidentiality maintained. Transp. & fee provided. 1-888-265-7464"

"Damon, I.L.Y.H.V.D.M.D.G.Y.H MonkeyNugget"

"Reuniting specialis. True Love Psychic Anna Olsteen guarantees that she will return your lover within hours or guide you to one. Anna also helps in all problems such as love, marriage, business, health, and deppression. Call NOW for free reading. 1-800-868-3173"

"Adopted? Maybe it's time... Birth family research/ genealogy; you can call 7 days/ week. Toby L. Boritz 718-490-9050"

"Speed Dating and Events * Speed bowling, speed golf, speed dating & more (NYC) Mustang Harris, Long Island and Queens Locations Several Age Categories. www.weekenddating.com"

"Hot Lap Dance Club. www.hotlapdance.com"

"Foot Fetish Party in NYC! Worship the feet of 70 girls in one night. Go to: www.foot-worship-party.com"

"Has your child ever attempted to hurt him/herself? Have you ever sought treatmen for your child's depression? Is he/she 19 or younger? If you answered "yes" to all of these questions, your child and your family might be eligible to participate in our family research studyy of these disorders. The study involves a confidential interview and blood and saliva sample from your child and family members. Payment: minimum of $100 for each family member interviewed. If you think you are eligible please contact Ashley at (212) 543-6836"

Concluzie: interesele americanului de rand se invart in jurul a catorva teme centrale: sexul, afacerile, religia, smoking/crack/depression & co.

Discriminare. De ce?

2007-02-15T08:41:00.000-05:00

Atunci cand vine vorba de discriminare, ma revolta doua lucruri.

1. De la un incident neplacut pe care o persoana il are cu o alta persoana, identificabila ca apartinand unei minoritati etnice, sexuale, religioase, se petrece un intreg sir ilegitim de generalizari, prin care se ajunge sa se faca o identificare cu totul stupida intre o caracteristica fizica arbitrara (gen "culoare inchisa a pielii", ceea ce indica faptul ca respectivul individ e tigan) la o generalizare morala care traverseaza generatii si comunitati ("e in sangele tiganilor sa fure", "nici un tigan nu poate fi cinstit"). Nu inteleg cum cineva nu vede eroarea logica din spatele acestei constructii.

2. Nu inteleg de ce oamenii refuza sa puna lucrurile in context si sa construiasca un lant cauzal. E foarte simplu: "Tiganii fura" "De ce fura tiganii?" Pentru ca nu au au avut parte de o educatie buna, pentru ca nu au fost integrati in societate, pentru ca un intreg ciclu al saraciei si al discriminarii i-a afectat incepand din evul mediu (cand, in cele mai civilizate tari europene, pentru ca nomadismul contrazicea orice principiu al statului-natiune, au fost prigoniti, exclusi si vanati! La propriu, Rromii erau folositi ca prazi de vanatoare, si ucisi fie cu gloante, fie cu caini) si ii afecteaza si azi. Pentru ca traiesc si astazi in saracie si segregare, fara acces la o educatie minima, fara conditii sanitare corespunzatoare, si mai ales mereu si mereu discriminati. Iar copiii rromi cresc fara sansele de care ne-am bucurat noi toti ceilalti. Si de aceea unii devin infractori, altii pleaca in Europa la furat... si isi cresc copiii in aceleasi conditii in care au fost si ei crescuti. Intreg rationamentul mi se pare extrem de simplu si nu inteleg cum lumea nu il vede.

PS: Post-ul a fost inspirat de o istorioara care a aparut pe blog-ul de care va povesteam zilele trecute. Autorul post-ului face niste greseli logice infioratoare si ajunge sa impartaseasca idei extremiste, xenofobe, discriminatorii, sau cum mai vreti sa le numiti.

PS2: Poster-ul e de la o campanie foarte interesanta, All Different, All Equal, initiata de Consiliul Europei.

discrimination gypsy

My mission

2007-02-14T10:09:00.000-05:00

Delegatii de tineret la ONU sunt niste hibrizi – potential foarte puternici, potential foarte vulnerabili, ca orice hibrid. Lichenii sunt niste entitati fascinante, dar nu sunt nici ciuperci, nici alge. Nu stau nici intr-un picior, nu plutesc nici in ape albastre. Se agata insa cu incapatanare de copaci, modifica metabolismul si peisajul padurii, par foarte vii si foarte progresivi. Exact asa sunt si delegatii de tineret.

Delegatii de tineret vin la ONU reprezentand tineretul din propria tara. Sunt selectati si sponsorizati atat de o institutie de tineret (agentie nationala de tineret, consiliu national de tineret, asociatii non-guvernamentale), cat si de un minister de externe. Se consulta cu tineri si organizatii de tineret din propria tara, le asculta parerile, si primesc un mandat.O data ajunsi la ONU insa, nu mai reprezinta atat tineretul, ci incep sa faca parte din delegatia oficiala a tarii respective la ONU. Poate badge rosu, ceea ce le ofera acces oriunde in cladire. Au statutul unui ministru sau parlamentar care vine in delegatie la misiunea permanenta a tarii respective la ONU. Au depline puteri, pot ridica placuta cu numele tarii lor ca sa vorbeasca sau ca sa voteze, au dreptul de a participa la negocierile informale si de a spune: “My capital can agree or cannot agree with this and we would like to see in the body of the resolution this instead of this”.

Pe de alta parte, inca reprezinta tineretul, asa ca pentru orice din ceea ce fac trebuie sa obtina permisiunea delegatiei permanente, si implicit a ministerului de externe. Fac lobby si presiuni continue pentru ca pozitia oficiala a tarii lor sa fie modificata in anumite chestiuni, astfel incat sa fie reflectate mai bine interesele tinerilor. O data obtinuta permisiunea de la patria-muma, delegatul iese in arena cu lei si incepe sa-si negocieze pozitia in grupurile regionale. In continuare, dupa ce reuseste sa mute un continent sau o uniune, interesele lui sunt reflectate de grupul lui regional in negocierile informale extinse… cele mai dure si cele mai inflexibile.

Intre timp se intalneste cu directorii diverselor agentii ONU si incearca sa schimbe pozitia acestora fata de tineretul din propria lui tara, sau din grupul regional din care face parte. Totodata e delegat de tineret, astfel incat formeaza o micuta grupare informala alaturi de ceilalti delegati de tineret, si reprezinta interesele delegatilor de tineret in general. In aceasta postura se intalneste cu Secretarul General al ONU, de exemplu. Aceasta afiliere se suprapune vechilor afilieri – fata de tineretul din propria tara, fata de organizatia care l-a trimis, fata de propriul guvern. Apoi se intoarce acasa si prezinta tot ce a facut tinerilor pe care i-a reprezentat si ale caror pareri le-a ascultat. Face lobby in continuare pentru modificarea politicilor de tineret, si pentru o voce mai puternica a tinerilor in toate deciziile care ii privesc.

Un conglomerat de interese – adeseori discutabile si disputabile –, mult entuziasm, multa eleganta, multa hotarare. Produsul final se spera a fi o situatie mai buna pentru tinerii din intreaga lume.

Anul acesta am experimentat cu aceasta postura. Am fost delegat de tineret al Romaniei la ONU. Mandatul meu principal a fost sa invat si sa aflu toate micile si marile detalii nescrise ale sistemului si sa ma asigur ca an de an va exista un tanar care sa reprezinte interesele tinerilor la ONU. ORICUM ma ajuta acum sa fac asta si sper ca totul sa iasa excelent.

United Nations youth youth participation

Blog de PRM-ist

2007-02-13T19:16:00.000-05:00

De-asta imi place mie Zoso... ca are atat de multi cititori, incat descopar carari nebanuite pornind de la comment-urile de pe blogul lui. Am descoperit blog-ul unui tanar de 18 ani, care se declara mare fan PRM si admirator al lui Ion Antonescu. Ii plac ghioceii si are de pe blog link-uri la Tricolorul si Romania Mare (da, cele doua onorabile publicatii au site-uri pe net). Tocmai a scris ca Sf. Valentin a fost inventat de un popor fara prezent si fara istorie.. inca nu ma iau de el.. astept sa scrie ceva despre homosexuali sau maghiari, ca sa pot sa lovesc hardcore, asa :)

Romanian blogs PRM

Gospel opium

2007-02-12T12:36:00.000-05:00

Ieri am patruns in Harlem. De cum m-am dat jos din metrou, la strada 116, in conditiile in care nu depasisem niciodata pana acum strada 60, m-am simtit ca un micut astronaut explorand alte planete. Harlem-ul era foarte insorit si linistit, cu blocuri mici si vesele, cu micute pravalii care imi aminteau de cartierul palestinian din Tel Aviv, o viata de familie senina in general. M-am ratacit un pic pana sa ajung la destinatia finala, anume Bethel Gospel Assembly. Intreband de respectiva biserica am dat de un nene care mi-a dat o carte de vizita de la o alta biserica de pe strada 51, spunandu-mi ca "it's better to look for the Lord on 51", si de un grup de vreo 3o de pustani (in mod evident cu un ten mult mai inchis decat al meu :)) care m-au rugat sa le arung o minge de fotbal inapoi in terenul in care jucau; cum inaltimea gardului era prea mare, iar eu prea mica, m-am trezit cu vreo 30 de baieti de 15-16-17 ani strigandu-mi si facand galerie: "go blondie! white girls can jump!"

In biserica, am crezut ca traiesc pe viu o scena dintr-un film american. Reverendul pe scena la microfon, free style si secondat de bas, pianina, si saxofon... "praise to the lord"... "the lord loves ya all... ahey... hallelujah"! Zeci de barbati, femei si copii mici si super simpatici, cu codite rasta si pantaloni cargo foarte trendy, dadeau din fund, aplaudau, cantau in canon, versurile se succedau pe ecranul de plasma, lumea la un moment dat a inceput sa danseze... a venit pe scena un ansablu de fetite care au inceput sa cante tot felul de imnuri gospel si sa danseze asijderea. Oamenii ne-au urat bun venit in comunitatea lor, ne-au strans mainile, au mai cantat un imn in cinstea noastra, si tot asa. Reverendul a tinut o predica de Sfantul Valentin, la corazon, cu inflexiuni enorme in voce, cu joc de scena, despre amor! Amor conjugal... amor pentru Jesus, tema predicii fiind "Who's Your Boo?"

In continuare, pe ecranul de plasma spokesperson-ul parohiei a anuntat evenimentele saptamanii. In medii trei evenimente pe zi, de tipul: free breast cancer screening, career guiding services, mortgage information, Black New York month, prezentarea publica a raportului financial anual, organizarea de training-uri pentru misiuni umanitare in Africa de Sud, discutia privind strategia de comunicare a parohiei pe anul 2007, discutii despre dezvoltarea IT a parohiei si echiparea ei cu un al treilea (!) laborator de computere, kids of the parish games session, masa deschisa cu reprezentanti ai universitatilor din NY pentru sensibilizarea admission officers din universitati de necesitatea recrutarii unui "diverse student body", etc. In viata mea nu am vazut o organizatie atat de activa in viata comunitatii. Deci bila foarte alba pentru asta!

Bila neagra: la un moment dat toti credinciosii erau atat de extaziati de cuvintele reverendului, incat cred ca i-ar fi putut instiga la orice act indiferent cat de irational, bunaoara, si l-ar fi urmat orbeste. Religion is - unfortunately - opium for the people. A doua bila neagra: am vazut live o coalitie care in prezent domina societatea americana; lobby-ul evreiesc si-a dat mana cu lobby-ul afroamerican crestin, intr-un fel de miscare pancrestina de propovaduire a mesajului lui Iisus, in detrimentul ecumenismului si acceptarii ca membri in societate a islamicilor. Mesaje strecurate foarte discret in predica reverendului vorbeau expres despre asta.

Per total, cea mai dinamica si mai non-conformista slujba la care am participat si multe idei de cum s-ar putea imbunatati Biserica Ortodoxa Romana, un actor care inca joaca un rol foarte important in societatea noastra, si care - o spun pentru a zecea mia oara - trebuie sa devina un actor social mult mai semnificativ.

gospel Church Harlem

Pentru bloggeri si tehnicosi

2007-02-10T15:34:00.000-05:00

Cine stie de ce nu imi functioneaza tag-urile Technorati, desi fac exact asa cum explica ei (cod + Ping)? Nu functioneaza in sensul ca dau search pe Technorati, nu gasesc nimic spre pagina mea. Exista zvonuri cum ca ele nu ar functiona in general. E adevarat? Maestrul Cosmin - al carui design de blog arata ca o pijama - nu a stiut sa ma ajute (rusinica, Yozule!) Poate se gaseste out there somewhere un tehnician care sa se impiedice de blog-ul meu si sa ma salveze.

Standard pentru obscenitate

2007-02-10T14:30:00.000-05:00

Cred ca toata lumea a auzit pana la ora asta de celebrul caz Gramo's World, aka Gheorghe Stefanov, lector al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti. Pe scurt, pentru putinii care nu stiu inca despre ce este vorba: Gheorghe Stefanov e angajat al sus-numitei facultati, preda filosofia limbajului parca (Wittgenstein & co.) si are un blog, co-autorat de el si sotia lui. Pe Gramo's World, Gramo (numele de blogger al lui Gheorghe Stefanov) a postat cateva poze cu el si sotia lui, amandoi goi la mare, facand nudism. De pe site-ul facultatii era un link catre Gramo's World, de unde se putea in mod evident ajunge la respectivele poze. Cotidianul Gandul a reperat treaba asta si a transformat-o intr-un scandal public. Rectoratul universitatii a declansat o ancheta, si Gheorhe Stefanov a fost sanctionat. Detalii tot pe blog. Mai multe detalii despre poveste in general, in articolul din Gandul, care a fost preluat mai tarziu de mai multe canale de stiri, inclusiv de hotnews, de unde am aflat si eu despre el, dar mai ales chiar din Gramo's World.

O multime de blog-uri comenteaza povestea. Cristi Neagoe (ma rog, aglomerarispontane) vorbeste despre credibilitatea blogurilor vs. credibilitatea mediei traditionale, despre libertate de expresie, despre identitate virtuala, Liberalism.ro discuta si el, si multe altele. Google it up pentru niste opinii interesante.

Acum ce m-a intrigat pe mine la intreg cazul, nu a fost chestiunea libertatii de expresie, moralitatii, statului profului in societate, si toate astea. Am fost mult mai tehnica cand am judecat cazul. In mod evident, legea privind statutul personalului didactic spune ca nu pot ocupa posturi didactice, intre altele, cei care se angajeaza in "practicarea, in public, a unor activitati cu componenta lubrica sau altele care implica exhibarea, in maniera obscena, a corpului". Conform acesteia, s-ar putea infera ca decizia rectoratului a fost justa.

Insa, nicaieri in lume nu exista si nu poate exista un standard universal pentru obscenitate. Si in State, libertatea de expresie in materie de sexualitate este neingradita, pana in momentul in care, conform standardelor comunitatii, fructul libertatii de expresie este considerat obscen. Ei bine, comunitatea Facultatii de Filosofie ar fi trebuit sa stabileasca standardul in acest caz. Comunitatea = 95% studenti! I-a intrebat cineva pe studenti ce cred despre asta? Care e standardul lor (al studentului = clientului = beneficiarului educatiei) de determinare a obscenitatii? Sunt convinsa ca, daca s-ar fi aplicat aceasta regula de bun-simt, atitudinea liberala care caracterizeaza in general studentii la filosofie ar fi dat o alta turnura cazului. Pana cand oare sa se considere ca regulile in lumea academica le fac profii/ administratorii, si nu studentii? Pana unde sa mearga centralizarea?

Photo: Howard Schatz

Yey! Ne miscam!

2007-02-08T21:27:00.000-05:00

Lucrurile se misca frumos la ONU. Sunt din ce in mai ocupata, dorm foarte putin, alerg mult (si pe tocuri), dar sunt foarte multumita de impactul pe care il avem anul asta ca delegati de tineret la Comisia pentru Dezvoltare Sociala. Mi-au pus o alta descriere pe net :) Cei de la Misiun ea Romaniei la ONU sunt foarte deschisi propunerilor mele, mai cu seama dl. Traian Filip, ministru consilier si totodata adjunct al reprezentantului permanent al Romaniei la ONU (stiu, stiu, ONU e o institutie care iubeste titulaturile), o combinatie interesanta si foarte eficienta intre un om de business si un politician cu multa experienta, si in acelasi timp unul dintre cei mai mari sustinatori ai participarii tinerilor la procesul de luare a deciziilor.

De cateva zile negociem doua rezolutii in cadrul Comisiei, una care discuta problema tinerilor in economia globala, si o alta care prezinta de fapt o serie de recomandari politice pentru gestionarea celor 5 noi arii prioritare, conform ONU, pentru tineri (globalizare, comunicare si tehnologii, HIV/SIDA, conflictele armate, parteneriate intergenerationale). Negociem pe toate culoarele, scriem propuneri peste propuneri, ne reprezentam guvernele, reprezentam totodata interesele tinerilor, incercam sa facem mamutul sa se miste! Si propunerile noastre sunt luate in seama. E foarte greu sa fim mai curajosi decat suntem deja, pentru ca rezolutiile nu ar fi adoptate. Cum poti de exemplu sa adopti o rezolutie care sa ceara guvernelor sa instituie reproductive rights depline, cand pentru multe din tarile lumii sexualitatea a ramas un tabu?

Sunt fericita ca luni voi face o declaratie oficiala. Fac parte din delegatia oficiala, si tot tacamul! Discursul meu e inca in ultimele faze de slefuire; cert este ca va comunica la cel mai inalt nivel parte din concluziile Youthsummit (pe scurt, ca cea mai buna cale pentru a reduce somajul in randul tinerilor este sa realizezi un parteneriat durabil intre sectorul privat si guverne, astfel incat sa se elimine disonanta dintre cererea de pe piata muncii si educatia oferita in scoli). Am incercat sa duc mai departe mesajul asta si la negocieri, la nivel global. Ce e cel mai interesant insa este ca am facut cunostinta cu doi parlamentari romani veniti aici in vizita oficiala, carora le-am povestit despre Youthsummit si despre ce facem noi la ONU, si care vor sa ma ajute sa intermediez niste legaturi intre tinerii romani si comisiile parlamentare din Parlamentul Romaniei care - legislativ vorbind - le decid soarta.

Va tin la curent, ca maine avem cea de-a doua sesiune de negocieri informale, si saptamana viitoare votam!

Photo: Diego Goldberg, Cover World Youth Report 2005

United Nations youth youth participation

Filosofie politica

2007-02-08T20:52:00.000-05:00

La 86 de ani, Isaiah Berlin (pentru agnostici, mare filosof liberal si totodata evreu rus, deci supravietuitor si observator a doua totalitarisme) tinea o prelegere la o universitate din China. In "My Intellectual Path", Berlin isi rezuma filosofia, si o face intr-un limbaj cat se poate de accesibil.

La un moment dat, face o analiza care ma bantuie de ceva zile. In primul rand e impotriva monismului (teza conform careia exista un singur adevar si o singura cale: "to all true questions there must be one true answer and one only, all the other answers being false [...]; there must exist a path which leads clear thinkers to the correct answers to these questions, as much in the moral, social and political worlds as in that of the natural sciences, whether it is the same method or not"), cale sigura spre totalitarism si extremism. In acelasi timp, lui Berlin ii repugna relativismul cultural (cum ca ar exista mai multe culturi, fiecare cu setul ei de valori, fiecare cu propriul cod moral, nici unul universal adevarat).

Astfel, ajunge sa militeze pentru calea de mijloc: pluralismul ("there is a plurality of values which men can and do seek, and that these values differ. [...] I think these values are objective. [...] If I am a man or a woman with sufficient imagination (and this I do need), I can enter into a value-system which is not my own, but which is nevertheless something I can conceive of men pursuing while remaining human, while remaining creatures with whom I can communicate, with whom I have some common values - for all human beings must have some common values or they cease to be human [...] Nevertheless, of course, if I pursue one set of values I may detest another, and may think it is damaging to the only form of life that I am able to live or tolerate. [...] I find Nazi values detestable, but I can understand how, given enough misinformation, enough false belief about reality, one could come to believe that they are the only salvation. If pluralism is a valid view, and respect between systems of values which are not necessarily hostile to each other is possible, then toleration and liberal consequences follow").

Eu personal nu pot. Nu pot sa conceptualizez pluralismul si pace. Nu vad cum comprehensiunea inseamna cu necesitate acceptare. Nu vad cum pluralismul a la Berlin poate fi valabil intr-o lume in care nu suntem cu totii liberali. Inteleg nazismul, inteleg cultura din spatele practicilor africane de circumcizie feminina, inteleg cum in unele culturi e inca normal sa ai copii-sclavi (vezi cazul asa-numitilor restaveks din Haiti). Si totusi nu sunt de acord. Traiesc intr-o cultura (si intr-o cultura politica) pe care o consider "cea buna". Democratia mi se pare o specie a monismului. Cea mai putin daunatoare, ce-i drept. Insa sa fim seriosi, nu suntem pluralisti. Si credem ca adevarul e unul.

Photo: The Sunday Tribune, India

Isaiah Berlin political philosophy liberalism cultural relativism

La conditional trecut

2007-02-07T09:37:00.000-05:00

Zilele trecute am vazut Before Sunrise si Before Sunset. Recomandate de Clara, de ub Alex, de Alex si de mai multi prieteni, cele doua filme sunt intr-adevar remarcabile. Doi tineri (Ethan Hawke si Julie Delpy), el american, ea frantuzoaica, se cunosc in 1995 in timpul unei calatorii cu trenul prin Europa. Asa incepe rasaritul. Timp de 24 de ore colinda strazile Vienei, vorbesc despre oameni si viata, despre ambitii, ticuri, obsesii, detalii. Rad si se indragostesc. Dupa 24 de ore fiecare isi vede de drum, si 24 de ore magice, care nu ca le-ar fi putut schimba vietile, dar ar fi putut sa schimbe miscarile stelelor la un moment dat, se termina. Cei doi se reintalnesc intamplator peste 10 ani, in Paris, in Before Sunset - un film filmat cu exact aceiasi protagonisti, dupa fix 10 ani de la turnarea lui Before Sunrise, dintr-o singura bucata de pelicula! Jesse si Celine se regasesc, si vorbesc din nou despre aceleasi nimicuri, aceleasi pasiuni, aceleasi dureri si mici obsesii. Finalul ne lasa sa credem ca cele 24 de ore nu au fost ratate... decat poate cu 10 ani.

Initial, filmul m-a impresionat nu prin intreaga filosofie a sanselor ratate la care te indeamna sa te gandesti. Am fost impresionata de faptul ca Jesse si Celine nu mai poarta geci de piele si ghiozdane, ci sacouri si posete. Au maini mai alungite si mai osoase, au riduri fine in jurul ochilor si gurii. Ochii le sunt la fel de veseli, insa nu mai au 20 de ani. Acest "a nu mai avea 20 de ani" si totusi a fi la fel de tinar m-a tulburat destul de tare.

Ulterior, am vorbit pe skype cu un baiat pe care l-am cunoscut in urma cu cativa ani in Bulgaria... si care la vremea respectiva mi-a fost drag... si totusi nu a fost sa fie. Acum nu mai e student, ci om al muncii, are firma si e aproape logodit. Poate imi citeste blogul :) Invariabil m-am intrebat "ce-ar fi fost daca" si de acolo pana la un intreg carusel al lui "ce-ar fi fost daca" a mai fost doar un pas. Categoric, Before Sunrise si Before Sunset starnesc dileme.

before sunrise before sunset love what if

Dor de politice!!!

2007-02-06T03:31:00.000-05:00

Ma uitam zilele astea la categoria blog-uri de pe trafic.ro. Bloguri despre fotbal, celebrul Zoso (care si mie imi place, desi are prea putin de-a face cu preocuparile mele... si astazi a postat cea mai savuroasa stire din ultima vreme... o fata de 15 ani din State care s-a fotografiat nud- ea pe sine s-a, nota bene - si a postat pozele pe net a fost acuzata, inter alia, de abuz la adresa minorilor), un nenea care da sfaturi despre pariuri, un alt nenea numit gogu kaizer, feeder (pe care, cu tot respectul, numai la categoria blog nu l-as incadra), blog despre porumbei voiajori(!), andressa care e simpatica ca e simpatica, dar nu ne spune prea multe in afara de insemnari strict personale, si lista continua cu blog-uri in general legate de advertising, de net, de html-uri si alte cele. Incidental, mai apare si cate un post cu subiecte politice.

Ma mir si nu inteleg... romanii in general isi dau cu parerea despre politica. Sa nu aiba nici unul perseveranta de a face un blog despre asta? Si iscusinta de a avea si cititori numerosi? Sa nu fie romanii suficient de educati/ maturi ca sa dezbata politica pe blog-uri? Inteleg ca blog-urile specializate sunt o raritate in Romania, dar pun pariu ca in primele 50 de locuri de pe trafic nu gasesti nici un blog care sa publice macar cu semi-regularitate un post despre politica. Trist, trist.

[politica][romanian blogs]

Hai sa emigram :)

2007-02-06T03:05:00.000-05:00

Vorbeam nu de mult- cu un ton probabil prea sentimental, pentru a se observa argumentatia - despre migratie. Totul pornea de la zidul care se ridica la granita dintre SUA si Mexic. Alex mi-a dat un link spre Dilbert blog, un blog care discuta exact problema migratiei ilegale. Care e pozitia mea in toata chestiunea...

Migratia este inevitabila si punct. Nu cred in sisteme coercitive care sa limiteze migratia; cred in libera circulatie (poate impinsa pana la absurd, ar zice unii) si cred in mecanismele regulative ale pietei. Liberalizarea migratiei scade somajul in randul tarilor din care pleaca emigrantii, si dezvolta economia in cadrul tarilor unde sosesc imigrantii. Daca la un moment dat se petrece un dezechilibru economic (gen "vin prea multi imigranti, nu mai sunt locuri de munca suficiente", etc.), piata se va autoregla la foarte scurt timp. Liberalizarea migratiei inseamna si reducerea multor belele care in prezent acompaniaza migratia ilegala (traficul de persoane, prostitutia, formele moderne de sclavie).

Am eu un poster cu Beck in camera: "The war against drugs is cruel, wrong, and unwinnable". Cam asa si cu migratia. Migratia e mai nou un fenomen global foarte complex, care are potentialul de a deveni un element esential in dezvoltare, daca e propulsata de politici corecte, excluzandu-le pe cele de tipul "hai sa construim zidul si sa aruncam gunoiul sub pres".

Apropo de asta, merita citite concluziile Dialogului la nivel inalt despre migratie, care a avut loc in septembrie 2006 la Natiunile Unite, marcand un moment istoric, in care in sfarsit un mamut cum e ONU a recunoscut necesitatea de a gestiona corect un fenomen pe care societatea civila il semnala de vreo 15 ani incoace.

Coperta de la Moving Young, ultimul raport despre migratie si tineri (scris excelent) al Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie (contine de fapt 12 povesti ale unor tineri emigranti, inclusiv romani)

[migratie][UN]

Plimbare in Times Square

2007-02-05T08:27:00.000-05:00

Piata Ieri si Azi

Photo: Librado Romero for the NY Times

Times Square ziua e ametitor, iar noaptea poate fi de-a dreptul fatal. Odinioara gazduia cateva teatre, jazz-meni underground, gastile strazii, si multa infractionalitate. Acum este locul cel mai glam al NY-ului, cu postere enorme care se succed ametitor, cu billboard-uri animate care ocupa doua cladiri, cu JP Morgan, Reuters, Virgin Records, Hard Rock Cafe, M&M World, Hershey's World (au cea mai mare ciocolata productie de masa din lume - costa vreo $40 si e maaare), cu un conglomerat de teatre si cafenele, si evident cu valuri de turisti. Uneori Times Square imi pare un cliseu, alteori imi pare un tipat viu spre nostalgie si dor de trecut (tocmai pentru ca este atat de contemporana), dar de cele mai multe ori e doar un loc fermecator al frivolitatilor pop.

Click pentru cateva poze de saptamana trecuta!

Times Square

Despre calatorii, romani, Balcani si alte romantisme

2007-02-04T12:38:00.000-05:00

Mi-a placut intotdeauna literatura de calatorie, mai cu seama reportajul de calatorie. Tin minte ca mama avea in biblioteca o carte despre Siberia, cu niste versuri comuniste despre taigaua siberiana... nu mai tin minte numele, nu mai tin minte autorul; cand ajung acasa, o sa o caut. Stiu insa ca de aici a pornit marea mea obsesie de a face o calatorie cu Transsiberianul... inca ma bantuie, si promit sa nu cedez pana nu imi indeplinesc visul.

Citeam insa azi pe hotnews un articol despre Macedonia. E foarte informativ, relativ bine scris si mai ales e un carlig pentru a face o micuta calatorie o aruncatura de bat mai incolo, la sud de Dunare. Cum originile mele sarbo-macedonene raman undeva in sufletul meu, ingropate adanc, articolul chiar mi-a placut.

Ce nu mi-a placut la articol este ca nu vorbeste deloc despre oamenii locurilor. Oamenii fostei Iugoslaviei sunt fascinanti. Am ajuns sa ii cunosc nu atunci cand am calatorit in Serbia, ci mult mai tarziu, cu ocazia betiilor si taclalelor balcanice infaptuite cu generozitatea Open Society Institute, prin Undergraduate Exchange Program (long live Mr. Soros). Mi-am dat seama in cadrul acestor petreceri ca fiecare din aceste neamuri de pe care Tito si-a ridicat la un moment dat patura protectoare, e diferit. Ca sa nu mai vorbesc de individualitatile distincte ale fiecarui membru al acestor neamuri. Macedonenii sunt melancolici si domestici, foarte asemenatori bulgarilor. Sarbii sunt foarte pasionali, dar au o pasiune romantica si zgomotoasa. Un sarb iti poate canta serenade, iti poate spune poezii, izbucni in lacrimi fara preaviz... isi poata rata viata, poate rade pentru ca si-a ratat viata, si tot asa. Locuitorii Bosniei sunt foarte marcati de intreg conflictul prin care au trecut. Din fire pacifisti, nu mai au incredere in nimeni si in nimic. Colegii mei bosnieci care sunt acum cu aceasta bursa in SUA au trecut prin trauma exilului, au fost refugiati in Germania, s-au intorc acasa ... la o casa fara infrastructura, fara stabilitate politica, fara politica externa. Croatii... croatii sunt cu totul aparte. Sunt inspaimantator de pasionali si inspaimantator de violenti. Pentru o femeie, dragostea unui croat ar fi cea mai frumoasa si totodata cea mai traumatica experienta a vietii ei.

Romanii... romanii sunt cumva la interval. Destepti si cuminti atunci cand trebuie, "sarbi de est" atunci cand situatia o cere, ceva mai emancipati decat restul, cu o rigoare vest-europeana in curs de constructie, suntem, vorba poetului, "la mijloc de rau si bun". Mi-ar placea sa evoluam inspre mentalitatea vestica, insa in acelasi timp sunt nostalgica dupa niste pasiuni balcanice vechi.

The UEP 2006 Fellows... Luv you all, guys!

Cand n-am ce face

2007-02-03T16:09:00.000-05:00